Scrisoarea a VII-a („Prin fereastra temniței”)

Zis-a Domnul: Deci tot cela ce va mărturisi pre mine înaintea Hristosoamenilor, mărturisi-voiu şi eu pre dânsul înaintea Tatălui meu carele este în ceruri. (Mat. 10:32) şi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. (Lc. 12:8)

Aşa zice Domnul Iisus Hristos, Cel ce este mai puternic decât lumea şi mai puternic decât iadul.

Fericit e bărbatul care-l mărturiseşte pe El înaintea oamenilor, slobod şi făţiş: cu adevărat, acela va avea putere nebiruită şi nimic nu îl va vătăma, nici lumea, nici moartea, nici iadul.

Căci îi stă alăturea Cel ce este atotputernic. El slobod petrece într’această lume, precum un fiu în moştenirea părintească, şi nu ca un rob ori argat ce unelteşte în ascuns ce va fura, va răpi, va pârjoli sau va nimici.

Iar când va muri, abia atunci va intra în adevărata viaţă şi în adevărata slavă. Dacă îşi vor aminti oamenii de el sau dacă nu îşi vor aminti, e lipsit de însemnătate.

Nu va avea vreun folos din faptul că rudele îi vor săpa numele pe piatra de mormânt. Ci acolo, acolo este cu adevărat pomenirea lui, acolo unde este şi adevărata viaţă şi adevărata slavă; acolo unde cei fără de moarte îl vor pomeni după numele său. Însuşi Hristos cel fără de moarte şi Atotputernic îl va întâmpina în lumea cerească şi îl va înfăţişa după nume Tatălui Său şi sfinţilor săi îngeri, şi-l va lăuda. Pentru ce îl va lăuda? Pentru că acel om l-a mărturisit, fără frică, în faţa acestui neam pământesc preacurvar şi păcătos. (Mar. 8:38) Preacurvarii au râs de el, dar lui nu i-a păsat. Păcătoşii l-au batjocorit, dar el nu i-a luat în seamă. Evreii l-au ameninţat, dar el nu s’a înspăimântat. Cu adevărat, fericit acel bărbat! Viaţa lui a avut rost; a avut pentru cine să le îndure pe toate.

Dar vai de bărbatul ce se leapădă de Hristos înaintea oamenilor, înaintea acestor lăcuste preacurvare şi păcătoase.

În această lume, Hristos nici nu îl va privi, nici nu îl va chema pe nume, ci îl va lăsa satanei să-l treacă în catastiful său şi să-l dea împărăţiei întunericului, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge (Mat. 9:44). O, fraţii mei, gândiţi-vă câţi dintre fiii Serbiei s’au lepădat de Hristos! Aşa se lămureşte căderea noastră de mai-nainte. Din pricina acestora, întregul nostru norod e aruncat în adâncul întunericului, mâhnirii şi morţii, precum buzduganul lui Marko în mare. Şi nimeni nu ne poate scoate din acele adâncuri, decât Cel căruia i-am greşit, lepădându-ne de El în faţa acestui neam pământesc preacurvar şi păcătos.

În numele a ce s’au lepădat fiii Sârbilor de Mântuitorul? În numele acelei nimicnicii care îşi zice „cultură.” Ca şi cum cultura ar fi altceva decât lauda oamenilor cu faptele lor.

Iar pe toate aceste, vremea le va risipi ca pe o pânză de păianjen, şi pământul le va acoperi laolaltă cu făuritorii lor cei lăudăroşi. Căci cultura europeană va avea aceeaşi soartă pe care a avut-o orice cultură omenească. Acolo unde au ajuns cu adevărat marile culturi egiptene, fenikiene, haldee, persane, elline şi romane, acolo va ajunge şi va pieri fără răsunet şi cultura Europeană. Dar Cel ce este va dăinui, Cel ce a fost mai înainte de vremuri şi care va fi după vremuri, Veşnic, Fără-de-moarte, Atotputernic. Din dragoste pentru nefericitul neam omenesc, El s’a întrupat din Fecioara Maria, s’a făcut om, a trăit cu oamenii treizeci şi trei de ani, a fost omorât de evrei, iar a treia zi a înviat din mormânt şi s’a înălţat la ceruri.

El a descoperit omenirii adevărul la care oamenii nicicând nu ar fi putut ajunge singuri, i-a învăţat înţelepciunea, i-a adăpat cu dragoste, le-a dat un dreptar de vieţuire într’această viaţă pentru a se învrednici de viaţa cea veşnică în Împărăţia cerurilor.

Şi, iată, oamenii cei păcătoşi şi întunecaţi s’au lepădat de El, de Cel ce este viu în veac şi dătător de viaţă, şi au înălţat în locul Lui cultura. Au înălţat, bieţii de ei, ceva schimbător şi trecător, tărcat ca un şarpe veninos, stăruitor ca o desfrânată, necruţător ca porcul mistreţ, viclean ca vulpea, sângeros ca lupul. Toate popoarele lumii au simţit acestea pe spinarea lor. Toţi pot da mărturie. Oarecând, Apostolul Pável se plângea evreilor care nu vieţuiau după legea lui Dumnezeu, zicând: Că numele lui Dumnezeu pentru voi se huleşte între neamuri (Rom. 2:24). În zilele noastre, Sfântul Pável le-ar fi zis ereticilor şi atheilor europeni: Numele lui Hristos din pricina voastră se huleşte între neamuri în toate părţile, şi în Africa, şi în India, şi în China şi peste tot. Căci se întâmplă cele spuse evreilor de către Domnul: Şi au umblat dupre neamurile la care au mers, şi au spurcat numele cel sfânt al Meu (Iez. 36:20).

Toate neamurile urăsc numele lui Hristos din pricina creştinilor.

Toţi Îl alungă pentru că aud de la creştini cum ei înşişi se leapădă de El în numele culturii lor, iar pe Apusenii botezaţi şi cultivaţi îi numesc diavolii albi. Pe urmele acelor diavoli albi, al acelor închinători la cultură, noii închinători la idoli, au pornit şi mulţi din fiii Serbiei. Lepădându-se de Hristos, ei au adus mânia lui Hristos asupra acestui neam al Sfântului Sávva. Din această pricină, am fost aruncaţi în adâncul unei prăpăstii întunecate, sângeroase şi înspăimântătoare. Sârbilor, dacă nu vreţi să fiţi aruncaţi din nou într’o prăpastie şi mai întunecată şi înfricoşătoare, atunci să ştiţi că singura cale este să vă întoarceţi la Hristos.

Peste tot să ştergeţi cuvântul „cultură” din ţara voastră, şi să puneţi în loc cuvântul „Hristos.”

Căci neamul  sârbesc are de şapte sute de ani un legământ cu Hristos, şi s’a ţinut de acest legământ până în vremile de acum. În vremea din urmă a început să calce legământul şi să se depărteze de Hristos. De aceea Dumnezeu îl bate, ca să nu se piardă; îl dă să fie chinuit de oameni, ca să nu se dea satanei în veac – pentru a se întoarce la Hristos, la mărgăritarul lui, la nestematul lui, cu a cărui strălucire vedem calea în mijlocul nopţii ca la amiază, în robie ca în libertate, în nefericire ca în fericire. De la Hristos, sănătate şi mântuire vouă, iar lui Hristos, de la voi, slavă în vecii vecilor. Amin.

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Prin fereastra temniței”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

Reclame
Acest articol a fost publicat în Prin fereastra temniței și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s