30 martie – Sf. Cuv. Ioan Scararul; pomenirea fratelui celui leneș care a murit liniștit pentru că nu a judecat niciodată în viața lui pe nimeni (Proloagele de la Ohrida)

30 martie

• Pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Scărarulioan scararul

Numele acestui mare şi slăvit sfînt vine de la titlul faimoasei cărţi de el scrisă, „Scara dumnezeiescului urcuş” sau simplu, „Scara”. Ioan a sosit la muntele Sinai pe cînd avea vîrsta de şaisprezece ani şi a rămas acolo, mai întîi ca frate începător sub ascultare, apoi ca sihastru, iar în cele din urmă ca stareţ al Sinaiului pînă la înaintata vîrsta de optzeci de ani. Sfintul loan a trecut la Domnul cam pe la anul 563 după Hristos. Despre el biograful lui, monahul Daniil, zice: „Trupul său s-a urcat la înălţimile Sinailui, în vreme ce sufletul său s-a înălţat la înălţimile cele cereşti.” Sfîntul loan Scărarul a stat în ascultare faţă de părintele său duhovnicesc, Martirie, timp de nouăsprezece ani. Sfintul Anastasie de la muntele Sinai, văzîndu1 pe tînărul loan, a prorocit despre el că va fi stareţ al Sinaiului. După moartea duhovnicescului său părinte, Sfîntul loan s-a retras într-o peşteră unde a dus vieţuire aspră timp de douăzeci de ani. Ucenicul său Moise a adormit odată sub umbra unei stînci mari. loan, care şedea în chilie la rugăciune, 1-a văzut în duh pe ucenicul că stă în primejdie de moarte din cauza prăbuşirii stîncii şi s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru el. Mai tîrziu, cînd Moise s-a întors din acea călătorie, el a căzut la picioarele părintelui său şi i-a mulţumit cu lacrimi pentru că 1-a scăpat de la moarte sigură. El i-a povestit cum a adormit la umbra stîncii şi cum în vis 1-a auzit pe el, părintele lui loan, cum îl strigă şi a sărit imediat în picioare plecînd de acolo tocmai înainte de a se prăbuşi stînca. Dacă nu ar fi sărit repede, prăbuşirea stîncii cu siguranţă 1-ar fi omorît. La rugăminţile stăruitoare ale obştii de monahi Sfîntul loan a primit să ia păstorirea fraţilor ca stareţ; el i-a dus pe calea mîntuirii sufletului cu rîvnă şi cu dragoste fierbinte. De la unii au ajuns pînă la urechile sfîntului mustrări ca vorbeşte prea mult. Fără ca să se mînie, Sfîntul loan a ales să tacă desăvîrşit timp de un an de zile, pînă cînd fraţii 1-au rugat cu lacrimi să înceteze, şi să înceapă din nou să le vorbească şi să-i înveţe îneţelpciunea cea dumnezeiască. Odată, pe cînd la mînăstirea Muntelui Sinai au venit în pelerinaj şase sute de pelerini, aceştia cu toţii au văzut în timpul servirii mesei un tînăr ager şi îndemînatic foarte, îmbrăcat în haine evreieşti, cum diriguieşte prompt şi cu înţelepciune slugile care serveau la masă. Dar la un moment dat acest tînăr a dispărut brusc. Cînd fraţii toţi au văzut aceasta şi au început să întrebe unde este, Sfîntul loan Scărarul le-a spus: „Nu-1 căutaţi în zadar, căci acela a fost Moise Prorocul care a condus în locul meu slujirea mesei.” În timpul nevoinţei lui celei îndelungate în peşteră, petrecută în linişte şi tăcere, Sfîntul loan Scărarul a scris multele lui cărţi, dintre care cea mai slăvită este „Scara”. Această carte este citită de către mulţi, chiar şi astăzi. In această carte Sfîntul loan Scărarul descrie metoda de ridicare a sufletului la Dumnezeu, aşa cum s-ar sui un om pe o scară. Înaintea morţii lui, Sfîntul loan 1-a desemnat pe Gheorghie, fratele lui după trup, ca să fie stareţ fraţilor în locul lui. Dar Gheorghie a suferit mult auzind că trebuie să se despartă de fratele lui. Atunci Sfintul loan i-a zis că dacă va afla îndrăznire la Scaunul lui Dumnezeu îi va cere ca şi el, Gheorghie, să fie luat la ceruri în acelaşi an, şi aşa a şi fost. După zece luni Gheorghie s-a sălăşluit şi el printre cetăţenii cerului, alături de marele şi iubitul lui frate, Sfîntul loan Scărarul.

• Pomenirea fratelui celui leneş care a murit voios şi liniştit, pentru că nu a judecat niciodată în viaţa lui pe nimeni

Acest monah în viaţa lui fusese leneş la vieţuirea cea monahicească, la postiri, nevoinţe şi rugăciune; dar de-a lungul întregii lui vieţi el nu a judecat niciodată pe nimeni. Astfel, apropierea ceasului morţii 1-a găsit vesel şi liniştit. Cînd fraţii cei strînşi în jurul lui 1-au întrebat cum se face că este atît de liniştit cînd şi-a adunat în viaţa lui atîta mulţime de păcate, el le-a zis: „Credeţi-mă, fraţilor, iată acum îi văd pe îngeri cum ţin scrisoarea pe care stau scrise multele mele păcate. Dar eu le zic lor, aşa zice Domnul: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi (Luca, 6: 37). Şi iată eu în zilele mele niciodată nu am judecat pe nimeni, şi cred milei şi cuvîntului Domnului meu că nici eu nu voi fi judecat. Şi atunci îi văd pe îngeri cum rup scrisoarea.” Auzind aceasta, fraţii s-au minunat, mult folosindu-se.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Ioan Scărarul

Făclie luminoasă pe Muntele Sinai

Strălucind cu dumnezeiască lumină

Este loan Scărarul, sfintul stareţ al Muntelui.

El trupul desăvîrşit şi-a supus, asemenea

Şi gîndurile.

Către desăvîrşita biruinţă

El treizeci de trepte a aflat că sînt.

O, minunată strategie,

Tactică desăvîrşită!

El moştenire obştii monahiceşti a lăsat

Tactica de aur a războiului duhovnicesc.

El tuturor o a lăsat,

Celor ce în războiul duhovnicesc

De suflet mîntuitor

Voiesc să păşească

Şi să învingă.

Tainica Scară prin Duhul Sfînt scrisă loan a alcătuit-o

După ce însuşi din acest cumplit război

Biruitor a ieşit.

Cînd Sfîntul loan din această lume a ieşit,

El moştenire a lăsat-o fraţilor săi,

Dar nepreţuit.

Un mare poem epic – acesta este sufletul omenesc,

Cînd din praful tinei către cer voieşte să se înalţe;

Un poem epic răscolitor al luptei şi suferinţei;

Un poem epic strălucitor al credinţei şi speranţei.

Pe acesta Sfîntul loan de Dumnezeu înţelepţitul

Nouă ni l-a dăruit,

Ni l-a dăruit ca pe o armă de foc a biruinţei,

Şi mie, şi ţie.

Iar acum loan Sfîntul înaintea Domnului se roagă,

Ca El să binevoiască nouă a ne trimite ajutor în urcuşul nostru către El

Pe această Scară;

Ca El către noi Braţele Sale să le întindă,

Şi să ne prindă pe noi,

Cei cei urcăm întins către El.

bar

Cugetare

Dacă ne este de trebuinţă smerenia înaintea oamenilor dacă voim să aflăm slavă de la Dumnezeu, şi dacă efortul nostru duhovnicesc susţinut din această viaţă este indispensabil în obţinerea veşnicei fericiri, de ce să-ţi mai pese atunci că unul şi altul clatină din cap, rîde trufaş şi îşi bate joc de smerenia ta?

loan Isihastul a fost episcop al Ascalonului timp de zece ani. Văzînd că slava de la oameni i se face lui piedică, el s-a îmbrăcat ca un monah simplu şi a intrat în Mînăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit, unde a primit ascultarea aducerii lemnelor şi fierberii lintei pentru lucrători. Cînd însă 1-au cunoscut că este episcop, el s-a închis într-o chilie şi acolo a petrecut timp de patruzeci şi şapte de ani, vreme în care nu s-a hrănit decît cu legume.

Iată cum fugeau Părinţii din vechime de onorurile cele lumeşti, după care atît de mulţi dintre noi în zilele noastre aleargă neobosiţi, irosindu-şi nebuneşte viaţa şi pierzîndu-şi sufletele de dragul prafului şi al cenuşei.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Care Şi-a dat sufletul pe Cruce:

  • La cum Sfîntul Lui Trup cel mort a fost coborît de pe Cruce şi luat pe braţe de losif din Arimateea;
  • La cum losif şi Nicodim au înfăşurat Scumpul Trup al Domnului în pînză de in curat, L-au uns cu aromate şi L-au aşezat într-un mormînt nou;
  • La cît de credincioşi şi neînfricaţi au fost aceşti nobili bărbaţi şi cetăţeni de seamă, în mijlocul duşmanilor de moarte ai lui Hristos, şi în mijlocul tuturor celor care de frica morţii dinspre partea iudeilor fugeau, se ascundeau şi se lepădau de El.

bar

Predică

Despre recunoaşterea Fiului lui Dumnezeu în plin întuneric – „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!” (Matei 27: 54)

Aşa a strigat sutaşul, cel care a păzit conştiincios crucea, după porunca comandantului său. Căci avea ordin de la superiorii lui să păzească Trupul lui Hristos pe Golgota. La vedere el nu şi-a făcut decît stricta datorie, acţionînd aproape ca o maşină, dar cu acest strigăt sufletul lui s-a trezit.

El, un soldat roman, un păgîn şi un idolatru, a văzut deodată pe deplin tot adevărul care s-a petrecut în timpul morţii lui Hristos Dumnezeu, atunci cînd a strigat: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!

Necunoscînd nimic despre Unul Dumnezeu, necunoscînd nimic despre Lege sau Proroci, el a înţeles, a cuprins pe dată într-o fulgerare a inimii şi minţii ceea ce înşişi preoţii Celui Preaînalt şi învăţătorii de Lege nu au voit să înţeleagă. Cu strigătul sutaşului s-au împlinit Scripturile de Domnul rostite: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi” (loan 9: 39).

Cu adevărat, iată că cel care era orb cu duhul a văzut, pe cînd cei care credeau că văd au fost complet orbiţi.

Dar oare a fost cu putinţă ca bătrînii evreilor să nu vadă întunecarea soarelui, nici să simtă cumplitul cutremur de pămînt, nici să vadă cum se despică pietrele, nici cum se sfîşie vălul catapetesmei Templului, nici să recunoască mulţii sfinţi care sau sculat din morminte şi au intrat în Ierusalim în văzul tuturor? Ba nu, căci ei au văzut cu adevărat toate acestea, pe toate, cu de-amănuntul. Şi totuşi duhurile lor au rămas surde, iar inimile lor încremenite ca piatra.

Toate aceste întîmplări cutremurătoare şi nemaiîntîlnite ei le-au interpretat probabil aşa cum le-ar interpreta şi în ziua de azi necredincioşii: ca pe nişte iluzii sau coincidenţe. Căci neopăgînii zilelor noastre socotesc drept coincidenţă sau iluzie tot ceea ce lucrează degetul lui Dumnezeu spre certarea, călăuzirea, sau învăţătura oamenilor.

Sutaşul roman Longin, cel căruia i se poruncise de către superiorii lui să păzească Trupul de pe Golgota, a văzut şi a stat martor tuturor acestor colosale întîmplări fără prejudecăţi, pe care văzîndu-le şi de care cutremurîndu-se, a strigat fără teamă credinţa în Fiul lui Dumnezeu de la piciorul Crucii. Aceasta nu a fost o exclamare nereflectată a unei inimi înspăimîntate; ci ea a fost o mărturisire de credinţă, pentru care sutaşul Longin mai tîrziu şi-a dat şi viaţa, spre a cîştiga viaţa cea veşnică în împărăţia Cerurilor. O fraţilor, ce mare este acest bărbat, acest centurion roman care, văzînd trupul mort al Domnului răstignit între cei doi tîlhari, pe muntele acela de necuraţii care era Golgota, L-a recunoscut în el pe Dumnezeu şi L-a mărturisit ca Dumnezeu! O, fraţilor, cît de netrebnici sînt acei creştini care, recunoscînd că Domnul a înviat, Sa proslăvit, că este Biruitorul şi de biruinţă Purtătorul prin miile lui de sfinţi, mai ţin cu toate acestea în inimile lor şarpele otrăvitor al îndoielii care le ucide zilele şi îi îngroapă de vii în întunericul cel mai dinafară!

O, Răstignite şi Înviate Doamne, milostiveşte-Te şi ne mîntuieşte pre noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s