Cap. V – Între zidurile mănăstirii („Casiana – învățătură despre iubirea in Hristos”)

Pelerinii noştri ajunseră cu bine la Mileşeva. Acolo ţinură un post mai aspru în vederea bisericaSfintei Împărtăşanii din Joia Mare – ziua celei dintâi Împărtăşiri din lume. Se pregăteau astfel să întâmpine cu bucurie Sfintele Paşti. Luară parte la toate slujbele şi se închinară la mormântul Sfântului Sava. Aprinseră lumânări la mormântul părintelui Calistrat şi la mormântul monahiei Casiana. Pavel era m fruntea tuturor; el aprinse lumânări la toate mormintele din jurul bisericii.

Mormântul Casianei se afla în partea de miazăzi a bisericii. Nici un fel de semn nu ducea întracolo; aceasta fusese dorinţa ei. Mormântul era aşternut cu plăci de marmură. Pe una din ele sta scris: „Monahia Casiana”. Marmura era înegrită de mulţimea lumânărilor pe care le aprindeau credincioşii. Pe mormânt erau flori, unele uscate, altele abia aduse, precum şi o mulţime de lucruşoare, ofrande pe care oamenii le puneau acolo în semn de recunoştinţă.

Într-o zi, pe când călătorii noştri se aflau la mormântul Casianei împreună cu alţi închinători care aprindeau lumânări, împodobeau mormântul şi se rugau, un ţăran bătrân, privindu-i spuse:

– A ajuns la sfinţenie domnilor, a ajuns la sfinţenie! Îmi amintesc prea bine. Plângea de mila
fiecăruia, şi plângea şi de bucurie. Nu s-a mai văzut pe la noi atâta frumuseţe.

– Aferim! strigă şi un musulman de prin partea locului. Aşa este. Dar tare mult a mai suferit! Şi turcii au chinuit-o, şi creştinii. O dată un guvernator otoman a aruncat-o în temniţă şi a poruncit să fie biciuită, pentru că, zicea el, turcii se fac creştini din pricina ei! Iar nişte haiduci sârbi, dimpotrivă, au bătut-o pentru că obişnuia să se ducă pe la casele musulmane şi să ajute pe turcii nevoiaşi. Şi tot dădeau în cocoaşă! A purtat răni până la moarte. Suflet sfânt, fie ca osemintele tale să răspândească mireasma Raiului!

Auzind toate acestea bătrânul Sumrak izbucni din nou în hohote de plâns. Şi din nou tovarăşii lui, privindu-l, gândiră ca şi la mănăstirea Banja când Pavel le citise însemnările tatălui său, că bătrânul plânge fiind prea din cale afară de simţitor. Pavel ii rugă stăruitor pe călugări să caute manuscrisul despre care pomenea tatăl său – manuscrisul pe care părintele Calistrat i-l dăduse Casianei. Nu se găsi nimic. Scotociră prin toată biblioteca, prin tainiţe, printre veşmintele rămase de la călugării răposaţi, prin perne şi prin saltele. Pierise fără urmă. Mai mult, toţi spuneau că nici nu auziseră vreodată vorbindu-se despre o astfel de scrisoare. Într-o seară, doctorul se apropie de Pavel, şi îi şopti la ureche:

– Manuscrisul pe care îl căutaţi se află în biserică, sub altar.

vinieta

Acest articol a fost publicat în Casiana - învățătură despre iubirea în Hristos și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s