20 martie – Sf. Cuv. Mc. Ioan și a celor dimpreună cu dânsul; Sf. Mc. Fotinia (Proloagele de la Ohrida)

20 martie

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Ioan şi a celor împreună cu dînsul, de parintii_de_la_sf_savala Mânăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit de lângă Ierusalim

Această slăvită mînăstire care se mai află şi astăzi a fost cercetată la vremea lui şi de al nostru părinte sîrb Sfintul Sava, fiind înzestrată de mulţi domnitori sîrbi de-a lungul vremurilor. Ea a fost în multe rînduri atacată cu sălbăticie de arabi, jefuită şi pustiită. Dar Pronia dumnezeiască a vrut ca de fiecare dată ea să se refacă deplin, şi aşa dăinuie şi astăzi, în timpul împărăţiei lui Constantin şi a Irinei a avut loc un astfel de atac al arabilor. Monahii văzînd aceasta nu au voit să fugă ca să-şi scape vieţile ci mai curînd, la sfatul Stareţului lor Toma, ei au zis: „Noi din lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, şi prearuşinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toţii junghiaţi aici, junghiaţi vom fi pentru dragostea noastră penru Hristos pentru Care am şi venit să locuim aici.” Astfel hotărînd, ei au aşteptat liniştiţi năvălirea hoardei arabe, ca nişte miei nevinovaţi înaintea haitelor de lupi. Pe unii dintre ei arabii i-au ucis cu săgeţi, iar pe alţii i-au închis de vii în peştera Sfintului Sava. La uşa peşterii au pus apoi foc, astfel încît monahii dinăuntru au murit cu toţii sufocaţi de fum. Aşa şi-au dat sfintele lor suflete mucenicii lui Hristos, înfăţişîndu-se înaintea Lui, şi fiind aşezaţi în locaşurile veşnice ale împărăţiei Lui, a Mîntuitorului pentru Care şi-au dat viaţa. Mucenicia lor preaslăvită a fost înaintea Praznicul Luminat al Învierii Domnului din anul 796 după Hristos, cînd pe scaunul împărăţiei Răsăritului se aflau Constantin şi Irina, iar Patriarh al Ierusalimului era Arhiereul Ilie. Pedeapsa năprasnică a lui Dumnezeu nu a întîrziat să cadă asupra acelor sălbatici păgîni. Căci după măcelărirea monahilor, înorcîndu-se la corturile lor, ei au început să se certe între dînşii, după care s-au şi ucis cu desăvîrşire între ei. Acestea s-au întâmplat în aceleaşi zile ale anului 796 după Hrisots.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Fotiniafotinia

Aceasta a fost femeia samarineancă care a fost învrednicită de şansa rară de a sta de vorbă cu Domnul Hristos la Fîntîna lui Iacov de lîngă Sihar (loan 4: 4-31). Crezînd în Hristos, Fotinia mai apoi a predicat Evanghelia împreună cu Victor şi losua, cei doi fii ai ei, şi cu cele cinci surori ale ei, Anatolia, Fota, Fotida, Parascheva şi Chiriaca. Ele au mers în Africa, în cetatea Cartagina. Acolo ele au fost arestate şi duse la Roma, împărat fiind Nero, unde au fost aruncate în temniţă. Prin Pronia dumnezeiască Domnina, fiica lui Nero, a intrat în legătură cu Sfînta Fotinia, prin care s-a convertit la Hristos. După întemniţare Sfînta Fotinia şi surorile ei au luat toate mucenicia pentru Hristos. Sfînta Fotinia, care luminată a fost de însuşi Mîntuitorul la Fîntîna lui lacov de lîngă Sihar, a luat mucenicia fiind aruncată într-o fîntînă, şi aşa s-a strămutat la locaşurile cele veşnice ale împăratului Hristos.

bar

Cântare de laudă la Sfânta Fotinia, femeia samarineancă

Samarineancă la fîntînă

Pe Hristos îl află,

Şi El însuşi o luminează

Cu lumina Adevărului Său.

Sub Nero ea mucenicia primeşte

Prin aruncarea într-o fîntînă,

Şi astfel sufletul şi-l dă

Lui Hristos Dumnezeu, Stăpînul.

Fiii ei slăviţi sînt Victor şi Iosua,

Pe ei maica lor

Cu sfinţenia i-a luminat.

Cinci surori ale ei mucenicia au primit

Pentru Numele lui Hristos,

Şi acum împreună cu ea în ceruri se veselesc.

O, Fotinio, femeie a pocăinţei,

Femeie a suferinţei,

Chipul tău acum cu veşnică lumină străluceşte.

Odinioară ai pregetat chiar apă Mîntuitorului să-I dai.

Dar mai la sfârşit nu ai pregetat

Chiar sîngele să ţi-l verşi pentru EL

Sufletul tău, odinioară întunecat,

Pe cînd încă samarineancă erai

Mai strălucitor decît razele soarelui l-ai arătat

Cînd creştină te-ai făcut.

În Sihar pe Hristos

L-ai propovăduit cu frică,

Dar la Roma slăvită pe El

L-ai mărturisit cu viaţa.

Iubirea omoară frica

Şi pe om îl face erou.

O, Fotinia, iubirea pe tine

Te-a preaslăvit în veci.

Incendieze Nero oricîte Rome,

Pe sufletul creştinesc să-l ardă

El nu va putea nicicînd.

Trupurile Nero poate să le ucidă

Precum pe nişte vase de lut,

Dar asupra sufletului Fotiniei

El nici o putere n-a avut.

O, sfîntă nemuritoare,

Ajută-ne nouă acum

Cu rugăciunile tale sfinte înaintea

Tronului Mîntuitorului Hristos.

bar

Cugetare

Dumnezeu nu-i pedepseşte pe păcătoşi pentru că I-ar plăcea ca să-i vadă chinuindu-se. Dacă ar fi fost aşa, El încă de la început nu ar mai fi stat să-i creeze din nimic.

El îi pedepseşte pe păcătoşi din motive mult mai înalte şi mai constructive, dintre care mai cu seamă două ies în evidenţă.

Mai întîi, prin pedeapsă El îi corectează şi îi conduce pe calea adevărată a mîntuirii.

Al doilea, el îi înfricoşează astfel şi pe alţii de consecinţele păcatului, îndepărtîndu-i de la păcat.

Aşa crede şi Sfîntul Isaac Sirul cînd zice: „Omul înţelept şi drept este asemenea lui Dumnezeu, căci îl pedepseşte pe om nu de plăcerea de a-1 pedepsi sau de a-i reproşa astfel păcatul lui, ci fie spre a-1 corecta pe cel pedepsit, fie spre a-i înfricoşa pe ceilalţi şi a-i îndepărta astfel de la păcat.” Un tînăr recalcitrant, care îşi bătea joc de Dumnezeu şi de părinţii lui, a înnebunit, pierzîndu-şi minţile. Toată cetatea a văzut în aceasta pedeapsa lui Dumnezeu, s-au înspăimîntat şi s-au umplut de frica de Domnul. Tînărul a fost legat şi ţinut departe de oameni timp de trei ani de zile. Mama lui a plîns cu amar, rugîndu-se lui Dumnezeu pentru fiul ei. Într-un an, în timpul Praznicului Cincizecimii, mama 1-a adus pe fiul ei nebun la Mînăstirea Sfîntului Vasile din Ostrog. După multe rugăciuni, tînărul cel nebun s-a vindecat şi şi-a venit din nou întru sine. El s-a făcut după această cumplită încercare pildă de vieţuire creştină înaintea ochilor întregii cetăţi.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos răstignit pe Cruce:

  • La Scumpul Lui Sînge care curge din ranele Mîinilor Lui, picurînd pe pămînt;
  • La Scumpul Lui Sînge care curge din ranele Picioarelor Lui, picurînd pe pămînt;
  • La Scumpul Sînge care curge din Coasta Lui şi picură pe pămînt.

bar

Predică

Despre războiul Mielului cu fiarele – „Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi şi aleşi şi credincioşi.” (Apocalipsa 17: 14)

Cine grăieşte aceste minunate cuvinte? Ioan le grăieşte, cel care L-a văzut pe Dumnezeu. Cine este Mielul? Hristos Domnul este Mielul. Cine este Domnul Domnilor şi împăratul împăraţilor? Hristos Domnul este. Cu cine se va război El şi pe cine va birui El?

El va birui fiara cea care are şapte capete şi pe toţi cei care primesc stăpînirea, cinstea şi onorurile acestei necurate fiare.

Mielul printre fiare. Da, căci Sfîntul loan Teologul L-a văzut pe Miel şi ca pe Biruitorul asupra tuturor fiarelor. Hristos printre demonii S-ar putea spune, „Vai, îl vor mînca de viu!” Dar nu, căci diavolii sînt cei înfricoşaţi, ei îl cheamă cu disperare, implorîndu-I mila, şi fugind iute, fără să mai privească înapoi. Hristos printre chinuitorii Lui. S-ar putea spune „îl vor omorî definitiv, pentru totdeauna!” Dar nu, căci El învie şi biruieşte iar ei fug de la faţa Lui deznădăjduiţi, şi pier. Hristos printre păgîni. S-ar putea spune „Aceştia vor scufunda Biserica, aşa cum valurile oceanului îneacă o insulă mică.” Şi totuşi, insula mică a biruit, a crescut şi a înflorit, şi marile imperii păgîne au fost acelea care s-au risipit precum valurile oceanului care nu se înalţă decît spre a se prăbuşi iar. Credinţa lui Hristos printre zgomotoasele flosofii şi teorii ale acestei lumi!

S-ar putea spune,„Acestea se vor dovedi superioare Credinţei, şi o vor dezrădăcina o dată şi pentru totdeauna dintre oameni.” Şi totuşi, filozofiile şi teoriile lumii nu fac decît să-şi vădească una alteia minciuna, prigonindu-se între ele, pe cînd Credinţa lui Hristos mîntuieşte oamenii.

Cuvioşia între hulitorii de Dumnezeu şi între apostaţi! S-ar putea spune: „Hulind-o, batjocorind-o şi calomniind-o, cu siguranţă vom murdări cuvioşia şi o vom compromite definitiv.”

Şi cu toate acestea, calomniatorii nu fac decît să se înece în propria lor murdărie, pe cînd cuvioşia se păstrează pe sine neatinsă.

Blîndeţea şi plînsul creştin printre tiranii şi răpitorii acestei lumi! S-ar putea spune: „Vor pieri de foame aceştia, cu plînsul şi cu blîndţea lor!” Dar nu, ei trăiesc şi se satură şi umblă sănătoşi, şi tiranii şi răpitorii acestei lumi sînt cei care se perpelesc mereu de foame şi nemulţumire. Mielul printre fiare! Da, şi asupra lor, Mielul iese Biruitor!

O, Stăpâne şi Multmilostive Doamne, Mieluşelul Tatălui, Atotmângâietorule, întăreşte-ne pre noi cu blândeţea şi bunătatea Ta, ca şi noi părtaşi biruinţei Tale să ne facem. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s