18 martie – Sf. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Anania, făcătorul de minuni (Proloagele de la Ohrida)

18 martie

• Pomenirea Sfântului Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimuluisf_chiril_arhiepiscopul_ierusalimului

Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în anul 315 după Hristos, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, şi a murit în anul 386 după Hristos, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare. El a fost hirotonit preot la vârsta de treizeci şi unu de ani, la anul 346, fiind uns patriarh al Ierusalimului după adormirea fericitului întru pomenire Maxim patru ani mai târziu, în 350. El a fost de trei ori scos din scaunul său şi alungat în exil până când, la sfârşit, sub domnia lui Teodosie, el a fost repus la cârma Bisericii Ierusalimului şi a mai trăit opt ani cu pace înainte de a se înfăţişa înaintea împăratului Hristos. El a avut de dus două lupte grele în viaţa lui: una împotriva ereticilor arieni care deveniseră foarte puternici în timpul domniei lui Constanţius, fiul Marelui Constantin, iar cealaltă împotriva evreilor care, în timpul lui Iulian Apostatul, nepotul Marelui Constantin, aveau mari privilegii şi putere. În timpul dominaţiei ariene şi în Ziua Sfintei Cincizecimi, deasupra Ierusalimului şi Muntelui Măslinilor a apărut pe cer semnul Sfintei Cruci, mai stălucitor decât soarele, în ceasul al nouălea al dimineţii, şi a rămas aşa preţ de mai multe ceasuri. În legătură cu această minune văzută cu ochii lor de toţi locuitorii Ierusalimului, s-a făcut o scrisoare către împăratul Constanţius, care a ajutat mult la restabilirea Ortodoxiei şi învingerea ereticilor. În timpul domniei Apostatului a mai apărut şi alt semn. Ca să-i umilească pe creştini Iulian i-a convins pe evrei să înceapă să-şi clădească Templul lui Solomon. Sfântul Chiril s-a rugat lui Dumnezeu ca un aşa lucru să nu se întâmple. Astfel un cutremur înfricoşat a distrus cu desăvârşire tot ceea ce tocmai se apucaseră să zidească evreii. Dar ei au început din nou construcţia. Şi iarăşi un cutremur şi mai înfricoşat a dărâmat nu doar ceea se ridicase de la suprafaţa pământului în sus, dar chiar şi străvechile ziduri de sub pământ, care slujeau ca temelie noilor zidiri. Aşa s-au împlinit cuvintele Mântuitorului Care a zis : „Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească” (Marcu 13 : 2) şi „Vor veni zile când din cele ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească” (Luca 21 : 6). Printre multele scrieri ale acestui Sfânt Părinte se numără „Cuvântări  catehetice”, o lucrare de prim ordin care până în ziua de astăzi confirmă credinţa şi practica sfintei noastre Ortodoxii. Sfântul Chiril a fost un arhiereu fără seamăn şi un mare ascet. El era blând şi smerit, cu trupul uscat de postiri, cu chipul palid. După o viaţă de mari, înalte şi sfinte nevoinţe întru apărarea credinţei ortodoxe, Sfântul Arhipăstor al Ierusalimului, Chiril, s-a strămutat la locaşurile cele cereşti, în curţile veşnice ale Împăratului Slavei.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Anania, făcătorul de minunisf_cuv_anania_facatorul_de_minuni

Sfântul Anania s-a născut la Calcedon. El era un om mic de statură, precum şi odinioară Zaheu, dar mare cu duhul şi cu credinţa. El s-a retras din lume la vârsta de cincisprezece ani şi s-a sălăşluit într-o colibă lângă râul Eufrat, rugându-se lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui, mai întâi împreună cu sfântul său povăţuitor Mayum, iar după moartea acestuia, singur. Cu harul lui Dumnezeu şi prin arzătoare rugăciune, el a făcut să se umple cu ape un puţ uscat, a vindecat felurite boli ale oamenilor şi a îmblânzit fiare sălbatice. Un leu astfel domesticit îl însoţea oriunde mergea, slujindu-l mereu şi în multe feluri. Sfântul Cuvios Anania vedea cele viitoare. Când stâlpnicul Pion a fost atacat şi bătut fără milă de tâlhari, lucru care s-a întâmplat la distanţă mare faţă de locul unde se afla Cuviosul Anania, el s-a hotărât să coboare de pe stâlpul său şi să meargă să se plângă judecătorilor. Cuviosul Anania însă a desluşit cu duhul, de departe, starea sufletească a nevoitorului Pion şi intenţia lui şi i-a trimis o scrisoare prin leul lui care îi slujea în toate; în acea scrisoare sfântul îi scria nevoitorului să renunţe la ceea ce voia să facă, să-i ierte pe răufăcători şi să-şi continue mai departe nevoinţa. Blândeţea şi dragostea cuviosului nu se pot descrie în cuvinte. Episcopul Neocezareii i-a trimis în dar un măgăruş care să-l ajute la căratul apei, pe care sfântul bătrân şi-o căra de la râul care se afla departe; dar sfântul a dăruit mai departe măgăruşul unui om sărman care i s-a plâns de sărăcia lui. Arhiereul când a auzit aceasta i-a trimis alt măgăruş, dar şi pe acesta sfântul l-a dăruit în acelaşi fel. Atunci arhiereul i-a trimis al treilea măgăruş, dar i-a poruncit bătrânului că pe acesta trebuia nu numai să-l folosească la căratul apei, dar şi să vadă de el să nu se piardă, spre a-l putea întoarce înapoi la un timp anume. Înaintea ceasului morţii sale Sfântul Anania i-a văzut apropiindu-se de el pe Moise, pe Aaron şi pe Cuviosul Or, care i-au zis: „Anania, Domnul te cheamă, ridică-te şi vino cu noi”. El a descoperit aceasta ucenicilor săi şi s-a înfăţişat cu sufletul înaintea lui Dumnezeu, pe care L-a slujit cu credinţă. Sfântul Cuvios Anania a părăsit această lume pe când era în vârstă de una sută şi zece ani.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Chiril al Ierusalimului

În faţa Sfântului Altar

Ard candele mici şi mari,

Dar înaintea lui Dumnezeu

Lumina lor este una.

Sfinţii mari

Precum şi cei mici

De acelaşi foc dumnezeiesc

Au fost cuprinşi.

Înaintea Feţei Celui Preaînalt

Sfântul Chiril

Arde ca o candelă mare,

Prealuminoasă,

Şi stâlp de foc în Preasfânta Biserică a lui Hristos

El este.

El Sfânta Credinţă o a tâlcuit şi întărit,

Iar învăţătura cea cu cuvântul

Cu fapta vieţii lui o a pecetluit.

Cuvântul său plin de Duhul era,

Iar vieţuirea,

Lumină a focului celui de sus.

Pe Arie l-a ruşinat

Şi pe Iulian l-a sfărâmat,

Şi multor suflete zăcând de boală

Balsam pe rană le-a fost.

În tot Cuvântul Domnului el

Tare şi neclintit a crezut,

De aceea cuvântul lui era

Ca aurul cel mai curat,

Şi astfel rămâne până azi.

El pe cei slabi şi puţini la suflet îi întăreşte,

Umplând de bucurie inimile

Drept-credincioşilor creştini.

De aceea Biserica pe Sfântul Arhiereu Chiril

Il preaslăveşte,

Şi pomeneşte numele lui

Din veac până în veac.

bar

Cugetare

Există oameni răi şi pizmaşi care cred că Hristos este mare doar datorită trecerii timpului, că adică în timpul vieţii Lui El nu ar fi fost mare, ci măreţia Şi-a cîştigat-o de abia în veacurile mai târzii. Dar această idee falsă poate fi spulberată uşor. Iată ce scrie Sfântul Chiril al Ierusalimului despre Mântuitorul Hristos:

„Acesta este Cel care este şi Cel care a fost, El este deofiinţă cu Tatăl, El este Unul Născut, El este împreunăşezător pe Tronul Slavei, El este egal în putere cu Tatăl şi cu Duhul, El este Atotputernic, El este fără de început, El este necreat, neschimbat, negrăit, nevăzut, necuprins, nemăsurat, de neînţeles cu mintea. El este Strălucirea slavei Tatălui (Evrei 1:13). El este Făcătorul fiinţei tuturor celor create. El este Lumină din Lumină, care străluceşte din sânul Tatălui. El este Domnul domnilor şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care ne dă nouă cunoştinţă despre Sine, că acesta este Dumnezeu, Dumnezeul nostru în veac şi în veacul veacului (Ps. 47: 13). El este Izvorul Vieţii (Ps. 35: 9) ce izvorăşte de la Tatăl. El este Râul lui Dumnezeu (Ps. 45: 4), carele de la Tatăl Cel nemărginit porneşte dar de El nicicând nu Se desparte. El este Vistieria bunătăţilor veşnice şi nesfârşite ale Tatălui. El este Apa cea Vie (Ioan 4: 14) care dă viaţă lumii. El este lumina necreată, născută dar nedespărţită de întâiul Soare. El este Dumnezeu Cuvântul (Ioan 1:1), care cu cuvântul a adus din nefiinţă la fiinţă toate câte sunt. Acesta este cel care ne-a făcut pe noi după chipul şi asemănarea Sa, iar mai apoi S-a făcut însuşi Om asemenea nouă; Om, dar în acelaşi timp şi Dumnezeu.”

Chiar şi astăzi, după şaisprezece veacuri de la alcătuirea acestei mărturisiri de credinţă, Biserica Sfântă Ortodoxă crede la fel, cuvânt cu cuvânt, şi literă cu literă.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpânul Hristos, cel care a fost batjocorit pe cruce:

  • La cum au scris în bătaie de joc deasupra Crucii cuvintele: „Regele iudeilor” (Matei 27: 37; Marcu 15: 27; Luca 23: 38).
  • La cum cei care treceau pe acolo îşi băteau joc de El cu cuvinte de ocară, clătinând din capete;
  • La cum chiar şi tâlharul cel de-a stânga îl insultă cu cuvintele lui;
  • La cum de-a lungul veacurilor până astăzi prigonitorii creştinilor pururea îl dispreţuiesc.

bar

Predică

Despre Împăratul care nu doreşte să Se apere cu puterea oştirilor Lui – „Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26: 53)

Astfel grăit-a Domnul ucenicului care scosese sabia să-L apere pe Domnul şi învăţătorul său în Grădina Ghetsimani. Vădit este din aceste cuvinte că Domnul ar fi putut uşor să Se apere, dacă El ar fi dorit aceasta, nu doar de Iuda şi gărzile care îl însoţeau, ci şi de Pilat şi de căpeteniile evreilor.

Căci puterea unui singur înger este mai mare decât cea mai puternică armată, necum cea a douăsprezece legiuni de îngeri!

Domnul nu a voit să uzeze de ajutorul pe care îl avea la Tatăl. În rugăciunea Lui din Grădina Ghetsimani, El a zis către Tatăl Său: „Facă-se voia Ta” (Matei 26: 42). Astfel, El a cunoscut într-o clipă voia Tatălui, că este necesar ca El să fie dat morţii, crucii şi batjocurii.

El a fost de acord pe deplin cu voia Tatălui Său şi a păşit cu linişte şi curaj pe calea suferinţei. Căci a fost de trebuinţă acest întuneric al suferinţei, pentru ca oamenii să poată vedea mai bine stălucirea Învierii.

A fost necesar ca răul să se umfle şi să se desfăşoare până la capăt, neîmpiedicat, în toată răutatea lui, pentru ca astfel mai desăvârşit să i se vadă desăvârşita nimicire. A fost necesar ca răul să răcnească triumfător mai întâi, pentru ca mai pe urmă el să amuţească cu atât mai neputincios în faţa tainei nemaiîntâlnite a Învierii. A fost necesar ca toate faptele cele rele ale oamenilor împotriva lui Dumnezeu să se arate pe faţă până la capăt, neîmpiedicat, pentru ca la urmă cu atât mai desăvârşit să se vadă dragostea şi milostivirea nesfârşită a lui Dumnezeu către oameni. Îngerii nu au fost trimişi de Dumnezeu ca să-L apere pe Domnul Hristos de răutatea ucigaşă a evreilor; ei au fost trimişi în schimb, trei zile mai târziu, ca să le vestească oamenilor Sfânta Înviere a lui Hristos.

O, Stăpâne Doamne, Atotputernice şi Atotmilostive, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Căci Ţie se cuvine toată slava şi lauda în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s