Plantele ca simboluri (partea I)

1. Ca pomul să poată creşte, el trebuie să fie înrădăcinat în pământ.

Tot aşa şi sufletul trebuie să fie înrădăcinat în Împărăţia duhovnicească, cerească, pentru că aceea este pământul lui, în care se înrădăcinează şi din care creşte.

2. Ca pomul să poată creşte, trebuie să fie adăpat cu apă. Tot aşa şi sufletul trebuie să fie adăpat cu harul Duhului Celui Sfânt, ca să fie sănătos şi puternic. Sfântul Antónie spune: „Pomii, de nu se vor adăpa cu apă, nu vor putea creşte: nici sufletul nu poate creşte dacă nu soarbe din dulceaţa cea cerească. Cresc numai sufletele care au primit Duhul şi sânt udate cu dulceaţa cea cerească.”

3. Ca pomul să poată aduce roadă, trebuie să aibă lumină şi căldură de la Soare. Tot aşa şi sufletul trebuie să fie luminat şi încălzit de Dumnezeu, Soarele dreptăţii celei veşnice. Pentru că numai în lumina şi în căldura care vin de la Dumnezeu, Cel viu şi de-viaţă-Făcător, poate sufletul să trăiască, şi să crească, şi să aducă roadă.

4. Crinul ca simbol al lipsei de griji. „Socotiţi crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici torc.” (Mat. 6:28). Totuşi, sânt îmbrăcaţi atât de frumos, cum nu a fost vreodată Împăratul Solomon în toată slava lui. Nil Sinaitul vorbeşte despre simbolismul crinului şi zice:

„Despre sufletul cel desăvârşit s’a zis că este ca un crin între spini, iar aceasta însemnează sufletul ce trăieşte lipsit de grijă între cei ce se grijesc de multe.” (Pentru iubirea de arginţi)

5. Măslinul ca simbol al alegerii harice. Domnul a ales poporul lui Israíl ca pe un măslin între pomii sălbatici, ca să fie poporul Lui ales. (Ier. 11, 16) „Măslini” mai sânt numiţi Ilie şi Enoh, ce se vor arăta ca înainte-mergători ai Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. Pe aceştia i-au văzut mai înainte în descoperire şi Prorocul Zaharía, şi Sfântul Ioán, cum stăteau înaintea Scaunului slavei în ceruri sub chipul a doi măslini. (Zah. 4:3; Apoc. 11:4). Ca pomul ce dă untdelemn şi ca pomul cu traiul cel mai îndelungat între pomii pământului,

măslinul simbolizează şi orice om plin de har, care luminează cu mila şi cu adevărul de la Duhul lui Dumnezeu şi care, prin credinţă, s’a înrădăcinat în viaţa veşnică.

Psalmistul dă mărturie: „Iară eu ca un măslin prearoditoriu în casa lui Dumnezeu: nădăjduit-am spre mila lui Dumnezeu în veac şi în veacul veacului.” (Ps. 51:7)

6. Sămânţa este simbolul cuvântului lui Dumnezeu. „Ţarina este lumea,” a zis Domnul. „Sămânţa cea bună… sânt fiii Împărăţiei; iar neghinile sânt fiii celui viclean.” (Mat. 13:37-38)

7. Grâul înseamnă învăţătura lui Dumnezeu, învăţătura lui Hristos, sămânţa cea bună, dimpotrivă faţă de neghină, care înseamnă sămânţa cea diavolească. „Dar dormind oamenii, a venit vrăjmaşul lui şi a sămănat între grâu neghini.” (Mat. 13:25).

Creştinii care păstrează într’înşii sămânţa cea dumnezeiască a lui Hristos şi o îngrijesc până la seceriş se vor mântui, pe când cei nepăsători, care îngrijesc în sine pleava în locul grâului, vor pieri.

Despre aceasta a  dat mărturie şi Sfântul Ioán ÎnainteMergătorul,  zicând că Dumnezeu „va aduna grâul lui în jitniţă, iar plevele le va arde cu foc nestins.” (Mat 3:12). Aşadar, grâul mai înseamnă şi Creştinii adevăraţi, care au păstrat în ei sămânţa lui Dumnezeu, iar pleava înseamnă necredincioşii şi păcătoşii. Domnul a dat pilda putrezirii sămânţei de grâu sub pământ ca pe o închipuire a morţii şi învierii Sale, şi totodată ca pe o închipuire a morţii omului celui vechi şi a naşterii celui nou, în fiecare din noi. (Io. 12:24; I Cor. 15:36)

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Simboluri și semne”, în traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)