Mineralele ca simboluri (partea a II-a)

6. Aurul este simbolul adevărului. Mághii de la Răsărit I-au adus în dar Împăratului nou-piatranăscut aur, tămâie şi smirnă. Gură-de-Aur tâlcuieşte în felul următor darurile acestea:

cunoaşterea adevărului, ascultarea şi dragostea.

Aurul nu se schimbă, nu amăgeşte: cum este în coroana împărătească, aşa-i şi-n pământ, şi-n apă, şi-n foc – totdeauna acelaşi. Ca atare, dintotdeauna aurul a însemnat pentru de- Dumnezeu-cuvântătorii şi înainte-văzătorii Creştini o icoană a adevărului – nu adevărul însuşi, ci doar un chip al adevărului, un simbol al adevărului.

7. Nu aurul este luat ca temelie, ci piatra. Pentru că temelia trebuie să fie tare, iar aurul este moale.

Credinţa este pusă la temelia mântuirii noastre. Aurul reprezintă zidirea, care se face, în continuare, pe piatra credinţei.

Altfel spus, cui are credinţă în Hristos tare ca piatra, i se descoperă după aceea adevărul credinţei, luminos în curăţie precum aurul, şi moale în milă precum aurul. Pentru că mila este nedespărţită de adevăr, precum este scris: „mila şi  adevărul s’au întâmpinat.” (Ps. 84:10) Adevărul e luminos şi bun, după cum aurul e strălucitor şi moale.

De aceea spune Apostolul Pável că pe piatră stă aurul, ce va să zică: pe credinţă stă adevărul. (I Cor. 3:11-12)

8. Iar că aurul este doar simbol al adevărului, şi nu adevărul însuşi, este limpede din Lege, care oprea cu cea mai mare asprime închinarea la aur şi facerea de idoli din aur. (Ieş. 32) Că aurul este numai un simbol, nu un adevăr, se vede şi din descrierea pe care o face Ioán Cetăţii cereşti. Ioán a privit în vedenie Ierusalimul ceresc, despre care spune că „era zidăria zidului ei iaspis, şi cetatea aur curat asemenea sticlei ceii curate.” (Apoc. 21:18). Dar întrucât lumea duhovnicească nu poate fi zidită din lucruri materialnice, înseamnă că şi cuvântul „aur” nu are aici înţeles de aur obişnuit, ci de adevăr.

Iar adevărul este din toate părţile curat şi străveziu.

De aceea şi zice Văzătorul de cele tainice: „asemenea sticlei celei curate,” pentru că vorbeşte de adevăr, nu despre aurul obişnuit, care n’aduce nicidecum a sticlă.

9. Credinţa e temelia vieţii aici, pe pământ.

În ceruri nu e nevoie de credinţă. Acolo se trăieşte prin vedere, nu se mai trăieşte prin credinţă.

De aceea, piatra obişnuită – simbolul credinţei – nu este deloc pomenită în vedeniile cereşti ale Sfântului Ioán. El n’a văzut la Cetatea cerească temelii de piatră, ci altfel de temelii. El pomeneşte douăsprezece pietre de preţ ca temelie a Cetăţii cereşti, şi anume: „iaspis, safir, halchidon, smaragd, sardonix, sardion, hrisolithos, viril, topaz, hrisoprasos, iachint şi ametist.” Aceste pietre preţioase simbolizează douăsprezece puteri sau virtuţi, care luminează fiecare cu o lumină  proprie. Cele douăsprezece porţi ale Cetăţii sânt din „douăsprezece mărgăritaruri… şi uliţa cetăţii- aur curat ca sticla cea luminoasă,” (Apoc. 21:21) ceea ce va să spună că pe lumea cealaltă aurul îşi pierde valoarea şi se pune în caldarâmul străzilor, sub picioare, pentru că acolo adevărul este la vedere,şi nu mai e nevoie de simbolismul aurului.

10. Sarea e simbolul Creştinului adevărat, care îi drege şi pe alţii. Sufletul sărat bine cu învăţătura lui Hristos nu este supus stricăciunii, ci ajută totodată şi aproapelui, ca să se păstreze şi să nu se strice. „Voi sânteţi sarea lumii,” a zis Marele nostru Domn. Este vorba nu numai de Apostoli şi clerici, ci de toţi creştinii îndeobşte. Dacă Creştinismul şi-ar pierde puterea sa şi ar fi searbăd, cu ce s’ar mai săra neamul omenesc? Şi ce l-ar mai feri atunci de stricăciune?

Dacă sufletul n’are în el adevărul lui Hristos, se face nesărat, searbăd; se strică şi putrezeşte, şi odată cu trupul se preface în putreziciune.

Sarea mai înseamnă şi harul ceresc, după cuvântul Fericitului Theofílact, care zice: „Iar ca să crezi că sarea înseamnă harul, ascultă-l pe Pável: „Cuvântul vostru totdeauna să fie cu har, dres cu sare.” (Tâlcuirea la Evanghelia după Lúca, la 14:34) Aşadar, sarea este simbolul creştinului în lume şi al harului în creştin.

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Simboluri și semne”, în traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

Acest articol a fost publicat în Simboluri și semne și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s