23 februarie – Sf. Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Cuv. Damian (Proloagele de la Ohrida)

23 Februarie

• Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Policarp, episcopul Smirneipolicarp

Sfîntul Policarp, acest mare bărbat apostolic, s-a născut păgîn. Sfîntul Ioan Evanghelistul şi Teologul l-a adus la Sfînta Credinţă a lui Hristos şi l-a botezat. In copilăria sa, Policarp a rămas orfan şi o femeie nobilă văduvă, Calista, în urma unei vedenii, l-a luat la sine şi 1-a crescut ca pe fiul ei. Încă din copilărie Policarp era pios şi milostiv. El voia cu rîvnă să imite viaţa Sfîntului Vucol, care era pe atunci Episcopul Smirnei, precum şi vieţile Sfinţilor Apostoli loan şi Pavel, pe care îi cunoscuse şi cărora le ascultase cuvintele. Sfîntul Vucol 1-a hirotonit presbiter, iar înainte de a muri, l-a desemnat ca pe succesorul său la scaunul Episcopal din Smirna. Episcopii cei apostolici, care se strînseseră la înmormîntarea Sfîntului Vucol, 1-au sfinţit şi pe Policarp întru episcop, încă de la început Sfîntul Policarp a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. El a scos diavolul dintr-un rob al unui prinţ şi cu rugăciunile a oprit un incendiu groaznic care se pornise în cetatea Smirnei. Văzînd acestea, păgînii îl socoteau pe Episcopul Policarp ca pe unul dintre zei; căci el a făcut să vină ploaie în vreme de secetă cumplită, el vindeca bolile, avea darul străvederii şi al prorociei, pe lîngă multe alte daruri şi harisme duhovniceşti. El a suferit mucenicia în timpul împărăţiei lui Marcus Aurelius. Cu trei zile înaintea morţii, Sfîntul Policarp a prorocit: «În trei zile, voi fi aruncat şi ars în foc pentru Numele Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos». Şi cu adevărat, cînd în a treia zi a fost apucat de soldaţi şi tîrît în faţa judecăţii, el a strigat: «Să fie aceasta voia Domnului şi Dumnezeului meu!». Cînd judecătorul l-a sfătuit să se lepede de Hristos şi să recunoască zeii Romei, Policarp a zis: «Eu nu pot da ceea ce este mai bun, pe ceea ce este mai rău!». Cu deosebire evreii îl urau pe Sfîntul Policarp şi voiau cu tot chipul să obţină să fie ars de viu. Cînd l-au legat de rug, el s-a rugat lui Dumnezeu multă vreme. El era foarte bătrîn, cu pletele albe ca argintul şi faţa strălucitoare ca a unui înger. Cei de faţă au văzut cum limbile de foc îl înconjoară fără să îl atingă, înspăimîntaţi de aceasta, judecătorii cei păgîni au poruncit gîdelui să-l străpungă cu săgeţi, prin limbile cele de foc. Cînd a fost împuns, atît de mult sînge a curs din rănile lui, încît a stins cu desăvîrşire văpaia focului, iar trupul lui a rămas întreg şi nears. La rugăminţile nelegiuite ale evreilor, judecătorul a poruncit ca trupul cel mort să fie ars după obiceiul paginilor greci. Astfel cei plini de toată răutatea au ars trupul mort al aceluia pe care nu au putut să-l ardă pe cînd era viu. Sfîntul Sfinţit Episcop Policarp a luat mucenicia în ziua de sâmbătă a anului 167 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Damian

Sfîntul Damian a fost monah în Mînăstirea Esfigmenu din Sfîntul Munte Athos, şi contemporan şi împreună-nevoitor al slăvitului monah Cosma din Mînăstriea Zografu. El a dus o viaţă de aspre nevoinţe duhovniceşti pe Muntele Samaria, cel care se află între Esfigmenu şi Hilandar. El a adormit cu pace la anul 1280 după Hristos. La moartea lui, din trup a ieşit un miros de bună mireasmă, lucru care a durat timp de patruzeci de zile.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Policarp

Pe cei sfinţi ai Lui Dumnezeu îi păzeşte,

Ca să nu piară înainte de timpul hărăzit lor,

Ca să nu piară înainte ca ei

Chemarea pe acest pămînt

Să-şi împlinească.

Sfîntul Policarp,

Bătrînul şi Sfîntul Lui Dumnezeu,

Cu diaconul său a călătorit

Iar noaptea au înnoptat la un han

Ce l-au găsit pe cale.

Acolo Bătrînul se roagă

In timp ce diaconul său doarme.

Iată că un înger al Domnului înaintea bătrînului

Se înfăţişează.

El îi porunceşte ca grabnic să se ridice

Şi hanul cu grăbire să-l părăsească,

Căci curînd hanul va fi distrus.

Bătrînul pe diacon îl trezeşte,

Dar diaconul, obosit, mai departe doarme.

Îngerul se înfăţişează din nou,

Aceeaşi poruncă strigînd;

Din nou bătrînul pe diacon îl trezeşte,

Dar îngreunat de somn,

Acesta – acum se ridică, acum cade iar.

Îngerul şi a treia oară vine

Şi a treia oară primejdia strigînd.

Aceasta înşelare nu este,

Vede Bătrînul, ci cu adevărat

Vestire de la Dumnezeu.

Sfântul sare şi pe diacon îl apucă,

Din han ieşind cu grăbire mare.

Şi cum au ieşit, hanul din temelii s-a distrus,

Iar toţi cei aflaţi înăuntru au pierit,

Din pricini de multe fărădelegi ascunse.

Tînărul diacon de spaimă s-a cuprins

Pe cînd bătrînul a stat

In rugăciune tăcută.

Celui Preaînalt ei mulţumită au adus

Şi calea şi-au dus mai departe,

Sub a stelelor lumină.

bar

Cugetare

Sfântul Policarp astfel le scrie Filipenilor despre preotul Valentin care căzuse în păcatul iubirii de arginţi şi care ascundea pentru sine banii cuveniţi Bisericii:

Întristat este sufletul meu foarte din pricina lui Valentin care, fiind odată presbiter împreună cu noi, şi-a uitat rangul [preoţesc] cel dăruit lui de Domnul. De aceea vă rog, feriţi-vă de necurata zgîrcenie şi rămîneţi curaţi şi drepţi. Feriţi-vă de orice rău. Căci cel care nu se poate stăpîni pe sine, cum va putea învăţa pe alţii să se stăpînească? Cel care cade în patima iubirii de arginţi îşi întinează sufletul cu fărădelegea închinării la idoli şi se numără cu păgînii. Cine este cel care nu vede judecata lui Dumnezeu? Aşa cum Sfîntul Apostol Pavel ne învaţă: „Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (I Cor. 6: 2). Cu alte cuvinte, noi aşa ceva nu am mai văzut niciodată printre voi, filipenii, nici am mai auzit; căci printre voi a dus Binecuvîntatul şi Marele Pavel o viaţă de nevoinţe, şi despre voi grăieşte el cu laudă la începutul epistolei celei de el scrise către voi; către voi, care îl cunoşteaţi pe Dumnezeu pe cînd încă noi, Policarp, încă nu-L cunoşteam, nici noi şi nici locuitorii Smirnei. Fraţilor, de aceea sînt întristat foarte din pricina lui Valentin şi a soţiei lui. Mă rog lui Dumnezeu să le dăruiască pocăinţă. Dar voi, să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci povăţuiţi-l ca pe un frate (2 Tes. 3: 15), învăţîndu-1 să se îndrepte, ca pe un fiu risipitor ce se află în suferinţă, aşa încît întreg trupul Bisericii să fie sănătos.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Cel Care a stat de vorbă cu samarineanca:

  • La cum mai întîi mintea femeii se afla cu totul în înţelesul cel trupesc al cuvintelor rostite de El;
  • La cum Stăpînul cu blîndeţe a călăuzit mintea femeii către înţelesurile cele mai înalte, duhovniceşti;
  • La cum această grăire a Mîntuitorului cu samarineanca a dus la convertirea multora la Hristos;
  • La cum mai întîi, seminţele cuvintelor Domnului par că putrezesc în mintea cea trupească, dar mai tîrziu ele învie, cresc, se coc şi aduc multă roadă duhovnicească.

bar

Predică

Despre lucrările Mântuitorului Hristos – „Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvîrşesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5:36).

Fraţilor, care sînt aceste lucruri ale lui Hristos? Ele sînt lucrările Stăpînului Care Se întoarce din călătoria cea îndepărtată şi-Şi găseşte casa jefuită şi pustie.

Ele sînt lucrările Doctorului Care a păşit în cel mai infestat spital al zidirii – societatea umană – aducînd cu Sine medicamente şi vindecînd cu putere.

Mai departe, ele sînt lucrările Regelui Care S-a întors în ţara Lui şi a găsit-o în ruină şi sfişiată în multe bucăţi, iar pe locuitorii cetăţeni ca pe nişte robi în pămînt străin. Ele sînt lucrările Fratelui mai mare Care a călătorit pînă departe ca să-Şi adune fraţii mai mici care s-au depărtat ca nişte risipitori şi s-au sălbăticit. Ele sînt lucrările Vindecătorului, Păstorului, Eroului şi Chivernisitorului. Cu adevărat, nu mici sînt lucrările acestea! Omul obişnuit, înzestrat cu cea mai mare ştiinţă, cu toată priceperea şi cu tot curajul, nu ar putea să le săvîrşească nici dacă ar avea la dispoziţie trei mii de ani; el nici nu ar putea să pună început acelor lucrări pe care Mîntuitorul Hristos le-a săvîrşit în trei ani şi jumătate ale propovăduirii Sale pe pămînt.

Dar nu un singur om, ci nici chiar toţi oamenii din toate timpurile adunaţi la un loc nu ar putea să săvîrşească lucrările lui Hristos, nici dacă ar avea la dispoziţie toată veşnicia.

Dar cum a putut Mîntuitorul să săvîrşească atît de multe lucrări?

El a reuşit cu ajutorul a cinci mari minuni: Smerenia, Cuvîntul, Fapta, Sîngele şi Învierea.

Ce mărturie aduc lucrările lui Hristos? Întîi, că nu pămîntul este cel care L-a trimis pe El, ci Cerul; Al doilea, că nu un înger L-a trimis pe El, ci însuşi Tatăl Ceresc;

Al treilea, că nimeni nu poate săvîrşi asemenea lucrări decît dacă este El însuşi la fel de mare ca Dumnezeu, la fel de înţelept ca Dumnezeu, la fel de puternic ca Dumnezeu, la fel de milostiv ca Dumnezeu;

Da! Cu adevărat nimeni Care nu este El însuşi egal cu Dumnezeu! O, cît de neînsemnate sînt lucrurile noastre pe lîngă ale Mîntuitorului Hristos! Doar o fărîmă să avem din bunătatea şi rîvna lui Hristos, din hărnicia şi buna Lui credinţă, şi ne-am putea duce la îndeplinire lucrările noastre proprii în chip desăvîrşit.

Dăruieşte-ne nouă acea fărîmă, O, Stăpîne Iisuse Hristoase, căci nici nu o putem afla pe ea pe acest pămînt, şi nici vrednici de ea nu sîntem! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s