21 Februarie
• Pomenirea Sfântului Zaharia, Patriarhul Ierusalimului
În timpul domniei Împăratului bizantin Heraclie, Hosroe, împăratul perşilor, a atacat Ierusalimul, în anul 614 după Hristos. Hosroe a vandalizat oraşul, a luat Cinstita Cruce a lui Hristos cu sine în Persia şi de asemenea mulţime de creştini în sclavie; printre aceştia se afla şi Patriarhul Zaharia. Evreii l-au ajutat pe Hosroe să comită toate aceste crime împotriva creştinilor. Printre răutăţile diavoleşti ale evreilor este pomenită şi aceasta: evreii au cumpărat de la Hosroe nouăzeci de mii de creştini, doar spre a-i ucide pe toţi. Patriarhul Zaharia a rămas în sclavie la perşi timp de paisprezece ani. Multe minuni s-au săvârşit acolo prin lemnul Cinstitei Cruci, astfel încât şi perşii ziceau: „A venit în Persia Dumnezeul creştinilor”. Mai târziu, Împăratul Heraclie l-a silit pe împăratul perşilor să înapoieze Sfânta Cruce la Ierusalim, precum şi pe Patriarhul şi pe toţi ceilalţi captivi creştini care încă nu muriseră. Împăratul Heraclie însuşi a dus Sfânta Cruce pe umerii săi, intrând în Cetatea Sfânta desculţ şi îmbrăcat umil. Sfântul Zaharia a petrecut cealaltă vreme a vieţii sale în pace şi s-a strămutat la locaşurile cereşti în anul 631. Lui i-au urmat în scaun Patriarhul Modest, iar apoi Sfântul Sofronie, care se cinsteşte la 11 martie.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Timote
Sfântul Timotei a trăit în deplină sihăstrie la locul numit Symbola de pe versantul asiatic al Muntelui Olimp. El a intrat în mănăstire încă din tinereţea lui, a fost tuns monah, şi până la bătrâneţe şi-a petrecut viaţa în postiri, rugăciune, privegheri şi nevoinţe neîntrerupte. El a rămas feciorelnic de-a lungul întregii vieţi.
Celor feciorelnici Dumnezeu le dă putere asupra duhurilor necurate şi aşa i-a dăruit El şi Sfântului Timotei.
Prin nevoinţele întru mântuirea sufletului, Sfântul Timotei a reuşit să-şi zidească casa sufletului său sălaş Sfântului Duh. Acest bărbat sfânt a trecut la cele veşnice în anul 795 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei
Eustatie a fost un mare zelot şi apărător al Ortodoxiei. Astfel, el s-a arătat puternic întru apărarea Sfintelor Dogme ale Adevărului la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea (din anul 325), unde el a respins, pe baza întregii ştiinţe filosofice şi teologice, învăţătura necuratului Arie. Împreună cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, Eustatie a mărturisit corect pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca fiind deopotrivă cu Tatăl şi cu Sfântul Duh după dumnezeire (după fiinţa lor dumnezeiască). După moartea Împăratului Constantin cel Mare, arienii oarecum iar au luat putere şi au început să-i prigonească mârşav pe creştini. Sfântul Eustatie a fost scos din scaun şi surghiunit, mai întâi în Tracia, apoi în Macedonia. Sfântul Eustatie a suferit mult, iar în cele din urmă şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la anul 345 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Ioan al Treilea Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului
Avocat fiind, acest Ioan a fost hirotonit preot, apoi a fost uns patriarh în anul 565 după Hristos. El este compilatorul canoanelor ce au fost introduse în Nomocanon. În timpul său au fost introduse în Sfânta Liturghie dumnezeiasca cântare a Heruvicului, precum şi Rugăciunea de dinaintea împărtăşirii cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine ale lui Hristos. Cântarea Heruvică:
„Noi care pre Heruvimi cu taină închipuim Şi întreit sfânta cântare aducem De Viaţă Făcătoarei Treimi, Toată grija cea lumească acum să o lepădăm.Ca pre împăratul tuturor să primim, Pre Cel Nevăzut, înconjurat de cetele cereşti. Aliluia, Aliluia, Aliluia”.
Rugăciunea de dinaintea împărtăşirii cu Sfintele lui Hristos Taine:
„Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pre cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi însuşi Preascump Sângele Tău. De aceea mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu ştiinţa şi cu neştiinţa, şi mă învredniceşte fără de osândă să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor mele şi spre viaţa de veci. Amin. Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta. Stăpâne, Iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă Sfintele acestea, pentru că nu sunt vrednic, ci spre curăţirea şi sfinţirea sufletului şi a trupului şi spre arvunirea vieţii şi a Împărăţiei ce va să fie. Iar mie bine-mi este a mă lipi de Dumnezeu şi a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele”.
Sfântul Ioan Scolasticul a adormit cu pace la anul 577 după Hristos.
Cântare de laudă la Sfânta Cruce
Stropită cu sânge,
Mântuitoarea Cruce în întuneric multă vreme a zăcut,
Ca într-un mormânt.
De pe tine, Sfânta Cruce,
Trei zile Mântuitorul întru întuneric
S-a pogorât,
Iar tu, Sfânta Cruce,
Trei sute de ani întru întunericul de sub pământ
Ai zăcut.
Când dintru întuneric
Stăpânul pe strămoşi i-a izbăvit,
El apoi S-a înălţat,
Iar tu, când Biserica întru libertate a domnit,
Te-ai înălţat la rându-ţi.
Apoi timp de patruzeci de zile
Stăpânul pe pământ a rămas,
Iar tu, Sfântă Cruce, la fel, câteva zile de la înălţarea Ta,
Creştinilor ai strălucit;
Până când pe oameni după cuviinţă i-ai ajutat
Credinţa să-şi întărească,
Până când ei cu adevărat au învăţat
Cu semnul Sfintei Cruci să se pecetluiască.
Astfel prin puterea conştiinţei
Cei botezaţi puterea Sfintei Cruci o cunosc.
Astfel tu, Cinstită Cruce, cu cinste misiunea
Îţi îndeplineşti.
Mii de anii de vor trece,
Dar chipul tău întru totul cinstit
Şi puterea ta
Niciodată nu vor trece.
Credincioşii înaintea
Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci
Mântuitorului Hristos I se închină
Şi Lui se roagă,
Şi ei toate necazurile şi toate greutăţile şi le alină înaintea ei.
Cugetare
Ce este ghicirea norocului?
Există trei feluri de credinţe, care îşi au originea în ghicirea norocului:
- credinţa în întâmplarea oarbă,
- credinţa în lucruri
- credinţa în atotputernicia forţelor întunericului, a duhurilor necurate, a diavolilor.
Prin ghicirea norocului [sau prezicerea viitorului] se prorocesc evenimente, se fac deosebiri între lucruri şi se depune jurământ faţă de duhurile întunecate. Nici una dintre marile credinţe religioase nu au condamnat mai hotărât şi mai cu desăvârşire ghicirea norocului, decât credinţa creştină. Căci nici una dintre ele nu este mai liberă şi mai curată de ghicirea norocului decât ea.
Ghicirea norocului înseamnă să supui omul lucrurilor şi fiinţelor care îi sunt inferioare.
De aici se vede că ghicirea norocului este şi se poate numi credinţă în întuneric. De aceea zice Sfântul Apostol Pavel: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă” (1 Timotei 4; 7). Credinţa creştină este o credinţă a luminii în două sensuri: întâi în acela că îl ridică pe om deasupra întâmplării, deasupra lucrurilor şi deasupra duhurilor întunericului; iar al doilea că îl subordonează pe om numai şi numai Autorităţii Dumnezeului Celui Viu, Atotputernic şi Atotînţelept. Căci există Atotvăzătorul Dumnezeu şi de aceea nu există întâmplarea oarbă. În duhovnicească unire cu acest Atotvăzător şi Atoînţelept şi Viu Dumnezeu, omul se poate înălţa deasupra tuturor lucrurilor şi se poate face mai puternic decât toate duhurile întunericului.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpânul Iisus Hristos, Cel Care a stat de vorbă cu tânărul cel bogat:
Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele. Auzind, Iisus i-a zis: încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de-mi urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat (Luca 18: 18-23).
Să luăm aminte la cum:
- Tânărul cel bogat a cerut sfat, dar nu s-a pregătit pentru jertfă;
- Mântuitorul i-a arătat calea jertfei care este de trebuinţă pentru dobândirea vieţii veşnice;
- Tânărul bogat a plecat întristat pentru că nu se putea despărţi de bogăţiile lui.
Predică
Despre post şi rugăciune – „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9: 29).
Aceasta este reţeta mântuitoare a Celui mai Mare Doctor al sufletului omenesc. Acesta este remediul cel încercat şi dovedit cel mai eficace de-a lungul veacurilor. Căci un alt remediu în contra nebuniei, nu există. Căci ce fel de boală este aceasta?
Aceasta este boala în care sufletul omenesc este parazitat şi tiranizat de un duh rău, un duh ucigaş care lucrează la distrugerea atât a trupului, cât şi a sufletului acelui om.
Băiatul pe care Mântuitorul l-a vindecat de acest duh rău fusese aruncat de el când în foc, când în apă, numai şi numai în scopul de a-l omorî.
Câtă vreme omul doar filozofează despre Dumnezeu, el se face pe sine cu desăvârşire neajutorat în faţa duhului rău. Căci duhul rău îşi bate joc de anemica sofisticărie a filozofiei omeneşti, însă de îndată ce omul începe să postească şi să se roage lui Dumnezeu, duhul cel rău se umple de o spaimă cu neputinţă de descris.
Sub nici un chip nu poate îndura duhul cel rău buna mireasmă a rugăciunii şi a postului. Această dulce bună mireasmă îl înăbuşă cu totul şi îl slăbeşte cu desăvârşire, până la epuizare.
În omul care se mulţumeşte doar să filozofeze despre Dumnezeu, se află spaţiu larg pentru intrarea în el a diavolilor. Dar în omul care se apucă cinstit de rugăciune către Dumnezeu şi cu evlavie şi dragoste se pleacă postului, întru nădejde şi răbdare, locul devine foarte strâmt şi de nesuferit şi diavolul trebuie neapărat să fugă de acolo.
Împotriva anumitor suferinţe trupeşti există doar câte un singur remediu, împotriva celei mai mari boli a sufletului, care este posedarea demonică, există două remedii, care trebuie utilizate neapărat împreună: postul şi rugăciunea. Apostolii şi sfinţii au postit şi s-au rugat lui Dumnezeu. De aceea aveau atâta putere asupra duhurilor necurate.
O, Preadulce Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul şi Ajutorul sufletelor noastre în toate nenorocirile care ne cuprind, întăreşte-ne pre noi cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt, ca şi noi să putem să urmăm şi să împlinim cu fapta dumnezeiasca poruncă a postului şi a rugăciunii, pentru mântuirea sufletelor noastre şi mântuirea aproapelui nostru, Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
† Sfântul Nicolae Velimirovici 