18 februarie – Sf. Leon I, papă al Romei; Sf. Flavian, patriarhul Constantinopolului (Proloagele de la Ohrida)

18 Februarie

• Pomenirea Sfântului Leon Intâiul, Papă al Romeisf_leon_intaiul_papa_al_romei

Leon s-a născut în Italia din părinţi bine credincioşi. La început, el a slujit ca arhidiacon al Papei Sixt al III-lea, iar după moarea lui Sixt a fost ridicat în contra voinţei lui la cinstea de Papă al Romei. Pe când Attila şi hunii săi s-au apropiat de Roma pregătindu-se să o distrugă cu desăvârşire şi să o incendieze, Leon a venit înaintea lui îmbrăcat în toate veşmintele lui arhiereşti şi a împăcat mânia lui Attila, salvând oraşul. Câtă vreme Attila primea sfaturile Papei Leon, el era înfricoşat şi de vedenia Apostolilor Petru şi Pavel, pe care îi vedea stând de o parte şi de alta a Papei, şi ameninţându-l cu nişte săbii de foc. Nu numai că Papa Leon a salvat Roma de la distrugere, dar el a fost şi tare apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei lui Eutihie şi Dioscor. Această erezie consta în aceea că cei doi eretici amestecau într-una singură cele două naturi ale Mântuitorului Hristos, cea omenească, şi cea dumnezeiască, negând prin urmare şi cele două voinţe ale Persoanei Mântuitorului. Din cauza aceasta s-a convocat cel de al Patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon, anul 451 d. Hr.), la care a fost citită şi epistola Sfântului Leon. Sfântul Leon scrisese această epistolă şi apoi o aşezase pe mormântul Sfântului Apostol Petru, care a îndreptat-o. Înaintea sfârşitului său, Sfântul Leon a petrecut patruzeci de zile în post şi rugăciune la mormântul Sfântului Apostol Petru, rugându-l cu lacrimi să-l înştiinţeze dacă păcatele lui sunt iertate sau nu. Sfântul Apostol Petru i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că toate păcatele lui sunt iertate, dar nu şi acela al hirotonirii de preoţi a căror vrednicie nu a fost îndeajuns cercetată. Sfântul Leon iar a căzut la rugăciune cu lacrimi, până când s-a învrednicit şi de iertarea acestui păcat. El apoi şi-a dat cu pace sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la anul 461 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Flavian, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Flavian a fost Patriarh al Constantinopolului după Sfântul Proclu. El a fost contemporanul Sfântului Leon Papa Romei şi a luptat şi el cu hotărâre contra ereziei lui Eutihie şi Dioscor. Dar el nu a mai trăit să vadă şi triumful Ortodoxiei de la Sinodul al Patrulea Ecumenic de la Calcedon din anul 451 pentru că, înainte de acela, la sinodul nelegiuit de la Efes din 431, el a fost bătut cu sălbăticie şi călcat în picioare, de unde, după trei zile, i s-a tras şi moartea. Flavian a fost un mare ostaş al Împăratului Hristos şi viteaz apărător şi mărturisitor al Ortodoxiei.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Flavian

„Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeția înaintea căderii” (Pildele lui Solomon 16: 18)

Acesta este cuvântul lui Dumnezeu, marea lecţie a vieţii.

Căci ereticii, ce sunt ei oare, dacă nu odrasle ale trufiei?

Şi ce doresc ei oare, dacă nu să necinstească adevărul?

Pentru aceasta de necinste s-au acoperit, după dreptate.

Eutihie în ajutorul famenului a nădăjduit.

Flavian însă, numai întru unul Dumnezeu

Nădejdea şi-a pus.

Cu adevărat trufia duce la cădere,

Căci Eutihie a pierit,

Iar Flavian a biruit.

Dioscor bătăuşul, în puterea pumnului său

S-a încrezut.

De aceea cu dreptate toate neamurile

Pe el îl dispreţuiesc.

Pe când Flavian cel lovit şi călcat în picioare.

Acum pe întreg pământul

De toate neamurile

Este cinstit,

Iar în Ceruri, binecuvântat cu slavă.

Adevărul pururea stă şi de nimic nu se teme.

Sfântul Leon ca un leu pe el l-a apărat,

Apărând în aceasta

Faţa luminoasă

A lui Hristos.

Aceşti doi mari ierarhi,

Şi cu Evloghie care a fost al treilea

Biserica o au călăuzit

La biruinţă şi slavă.

Căci fără astfel de duhuri viteze Biserica, ce ar fi?

Ea s-ar asemăna cu o pasăre rănită,

Şi cu aripile frânte.

 

bar

Cugetare

Cu mare dificultate şi cu încă şi mai mari osteneli şi jertfe s-a cernut grâul adevărului Bisericii, lăsând în sita focului neghinele şi pleava ereziilor.

Ereticii întotdeauna au uzat de mijloacele cele mai joase şi de persoanele cele mai mediocre când au vrut să submineze Ortodoxia.

Arhimandritul Eutihie de la Constantinopol şi Dioscor, patriarhul Alexandriei, care au răspândit învăţătura cea eretică conform căreia nu s-ar fi aflat două naturi în Hristos, cea dumnezeiască şi cea omenească, ci doar una singură într-un fel de amestec, şi l-a aflat ca aliat la curtea imperială pe obscurul famen Hrisafie. Cu aceştia în ascuns era aliată şi împărăteasa Eudoxia. Patriarhul Flavian a stat ca un leu în apărarea Ortodoxiei, în această sfântă luptă el fiind sprijinit de Pulheria, sora împăratului. Eunucul Hrisafie a mers la Împăratul Teodosie cu cele mai josnice şi mai murdare calomnii la adresa Patriarhului, ca astfel să obţină de la împărat înlăturarea lui din scaun şi aducerea în loc a ereticului Eutihie. Când această murdară manevră şi încă multele altele au eşuat, ereticii au pus la cale nimic mai puţin decât uciderea lui Flavian. La Sinodul ticălos de la Efes din anul 431 Sfântul Flavian a fost bătut şi călcat în picioare atât de sălbatic, încât după trei zile a şi murit. Dar criminalii eretici nu au biruit cu aceasta. Căci până la urmă, la Sinodul al Patrulea Ecumenic de la Calcedon (451), asupra lui Eutihie şi a lui Dioscor s-a aruncat anatema. Famenul a fost alungat de la curte şi şi-a sfârşit viaţa acoperit de batjocură şi de ruşine, împărăteasa Eudoxia a fost alungată de la curtea imperială şi surghiunită în Palestina, iar Flavian patriarhul şi cinstita Pulheria, sora împăratului, au fost proclmaţi sfinţi de către Sfânta Biserică. Astfel Sfânta Credinţă Ortodoxă a biruit.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpânul Hristos, Cel Care S-a aflat printre farisei şi cărturari:

  • La cum nu a cruţat nici o osteneală pentru a-i ridica pe farisei şi cărturari şi a-i mântui, iar ei nu au cruţat nici o osteneală pentru a-L alunga şi a-L ucide;
  • La cum a dorit El să le îndrepte toate cugetele şi cuvintele, iar ei nu au dorit decât să I le răstălmăcescă cu totul pe ale Lui;
  • La cât de trist a fost El că nu-i poate deloc învia şi la cât de trişti au fost ei că nu-L pot ucide.

bar

Predică

Despre lupta neputincioşilor împotriva Atotputernicului – „Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare” (Ioan 12: 10).

Adică, ei s-au sfătuit mai întâi să-L ucidă pe Ziditor, iar apoi să ucidă şi zidirea Lui. Căci Lazăr era lucrarea lui Hristos. Căci ce folos vom avea, îşi ziceau nelegiuiţii, dacă-L vom ucide pe Făcătorul de minuni, dar vom lăsa să trăiască dovada vie a celor mai mari minuni ale Lui? Se gândeau că dacă ar lăsa să trăiască dovadă, atunci poporul i-ar ucide pe ei ca pe nişte răufăcători.

Cu toate acestea, s-a întâmplat că şi de L-au ucis pe Hristos, pe Lazăr nu l-au mai nimerit. Şi apoi? Apoi ei şi cei de un fel cu dânşii au ucis mai departe zeci de Apostoli ai Săi, nemainimerind să ucidă şi multe alte sute. După care au omorât mii de mărturisitori, dar sute de mii de mărturisitori nu au mai reuşit să-i ucidă. Nu s-au lăsat, şi au omorât pe mai departe sute de mii, dar au ratat milioane.

În sfârşit, au văzut clar că pe la spatele lor, chiar cei ucişi înviau ca iarba cosită iar cei făcuţi ţintele uciderii în faţa executorilor creşteau ca iarba semănată. Zadarnic le-a grăit înţeleptul Gamaliel „Dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi” (Fapte 5: 39).

Cei care îndrăznesc să se ridice luptători împotriva lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor zadarnic se căznesc să-şi încordeze neputinţa şi să secere la pământ recolta lui Dumnezeu. Căci cu cât o seceră mai mult, cu atât mai bogată creşte ea.

O, nebunilor luptători împotriva lui Hristos, cei care aţi fost şi care sunteţi! Satârul vostru se repede din cetatea lui Hristos şi nu loveşte decât în propriile voastre şoproane, prefăcându-le în praf şi cenuşă! De-a lungul veacurilor, aţi avut cu voi mulţime de aliaţi: în afară de însuşi Satan, cu voi au fost mulţimi de eretici, închinători la idoli, fanatici, descântători, vrăjitori, regi depravaţi, miliardari, tirani şi păcătoşi înecaţi în nesimţirea păcatului. Şi totuşi aţi fost bătuţi cu desăvârşire şi încă veţi mai fi şi aliaţii şi tovarăşii voştri împreună cu voi, până la sfârşitul veacurilor.

Pentru aceasta Ţie, o, Atotputernice Doamne, se cuvine slava, închinăciunea şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s