16 februarie – Cei 12 Sf. Mc. uciși în vremea lui Dioclețian; Sf. Maruta; Sf. Cuv. Mc. Roman (Proloagele de la Ohrida)

16 Februarie

• Pomenirea celor Doisprezece Sfinţi Mucenici ucişi în timpul împărăţiei lui Diocleţian

Pamfilie, primul dintre aceştia, era presbiter al bisericii din Cezareea Palestinei. El a fost un om învăţat şi credincios care a îndreptat textul Noului Testament, curăţindu-l de greşelile diverşilor copişti. El însuşi copia cu mâna lui această carte mântuitoare şi o dădea celor care o doreau. Al doilea a fost diaconul Valentin, bătrân cu vârsta şi alb de înţelepciune. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoştea pe de rost. Al treilea a fost Pavel, un cetăţean de frunte, care în timpul unei persecuţii anterioare fusese aruncat în foc pentru credinţa lui în Hristos. Pe lângă aceştia se mai aflau cinci fraţi după trup şi după duh, care se născuseră în Egipt şi care se întorceau în patria lor după ce fuseseră siliţi să muncească în minele din Cilicia. La porţile Cezareei ei au declarat că sunt creştini şi au fost aduşi în faţa judecăţii. La întrebarea: „Care sunt numele voastre şi din ce neam sunteţi?” ei au răspuns: „Numele păgâne date de maica noastră noi le-am lepădat şi ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil şi Daniil”. La întrebarea „Care este patria voastră?” – ei au răspuns: „Ierusalimul cel de Sus”. Toţi aceşti opt au fost decapitaţi, iar după ei a fost ucis încă şi tânărul Porfirie, care a căutat trupurile mucenicilor ca să le îngroape. Pe Porfirie l-au îngropat de viu, ca şi pe Seleuc, care mai înainte fusese ofiţer şi care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor înainte să cadă sabia peste capetele lor; de asemenea ucis a fost vârstnicul Teodul, o slugă a judecătorului roman, care în timpul înmormântării mucenicilor le-a sărutat sfintele lor moaşte; iar la sfârşit mucenicie a primit şi Iulian, care s-a închinat şi el şi a sărutat sfintele trupuri cele fără de viaţă ale mucenicilor. Şi aşa, dând ceea ce este mic şi puţin pentru ceea ce este mult, de mare preţ, şi veşnic, ei cu toţii s-au mutat la Domnul la anul 308 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Maruta

Maruta a fost episcop în cetatea Tagrit din Mesopotamia. El a fost vestit pentru credinţa şi bunătatea lui. Maruta a înmuiat mânia împăratului persan Yezdegeherd către creştini, i-a cerut să-i dea moaştele celor patru sute de mucenici care fuseseră ucişi în Persia şi a întemeiat oraşul Martiropolis pe sfintele lor moaşte. El şi-a sfârşit alergarea pământească şi s-a strămutat la Domnul la anul 422 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Roman

Roman a fost un ţăran din Carpenesion, simplu şi neştiutor de carte. Aflând despre vitejia şi slava mucenicilor pentru Hristos, tânărul Roman a dorit şi el cununa muceniciei. El a mers la Tesalonic, unde a început să laude credinţa în Hristos cu voce tare, netemându-se de lume şi numind islamul basm. Turcii l-au schingiuit crunt, iar apoi l-au vândut unui corăbier. Creştinii l-au răscumpărat de la acel corăbier şi l-au trimis la Sfântul Munte Athos unde Roman s-a tuns monah de către slăvitul Acachie. Dar Roman pe mai departe dorea mucenicia pentru Hristos. Cu binecuvântarea bătrânului Acachie, Roman a călătorit la Constantinopol prefacându-se nebun şi începu să ducă un câine de lanţ pe străzile turceşti. La întrebarea: „Ce faci?”, el răspundea că îl hrăneşte pe câine aşa cum îi hrănesc şi creştinii pe turci. Turcii l-au aruncat într-un puţ secat, unde a stat patruzeci de zile fără pâine. Apoi l-au scos din puţ şi l-au omorât prin tăierea capului. Timp de trei zile, s-a văzut cum o lumină iese din trupul lui. Un englez i-a luat trupul şi l-a dus în Anglia. Un anume monah a muiat un ştergar în sângele mucenicului. Ştergarul se păstrează şi astăzi la Mănăstirea Dochiaru din Sfântul Munte Athos. Slăvitul mucenic al lui Hristos a luat moartea pentru Stăpânul la anul 1694.