Cunoașterea adevărului

De vreme ce Dumnezeu este duh, tot adevărul trebuie să fie duhovnicesc. Pentru că Dumnezeu şi adevărul totuna sunt. Cand vorbim despre lucrurile ce cad sub simţuri, despre insuşirile lor şi despre legăturile dintre ele, şi spunem: „cutare şi cutare lucru este adevărat,” nu ne gandim la adevărul in inţelesul său absolut şi veşnic, ci in sens relativ şi practic. Fiindcă in inţeles absolut numai Dumnezeu este adevăr veşnic şi neştirbit.

Asta inseamnă, oare, că natura zidită e o minciună? Doamne fereşte! Insă ea poate să apară şi ca minciună pentru două tipuri de oameni: materialistul European şi nihilistul Indian (există două feluri de nihilişti: politici şi filosofici; aici il avem in vedere pe nihilistul filosofic). Cand materialistul spune: „Această natură, pe care o vedem şi o observăm, cu intreaga sumă a insuşirilor şi faptelor sale văzute, ea insăşi infăţişează tot adevărul, toată realitatea, tot ce indeobşte poate exista,” atunci natura intr’adevăr se arată ca minciună.

Ea se arată deopotrivă ca minciună, de la un cap la altul, duhului nihilistului, cand acesta mărturiseşte şi zice: „Această natură, cu toate insuşirile şi faptele sale, este amăgire, vis, nimic.” Astfel, atat unul, care pretinde că natura ce cade sub simţuri este adevărul in sine, cat şi celălalt, care zice că natura ce cade sub simţuri este minciună, vis şi iluzie, mărturisesc amandoi un la fel de mare neadevăr.

Natura este simbol al adevărului. Lumea fizică este expresia văzută a lumii duhovniceşti, nevăzute. Cea dintai este simbol, a doua este noima simbolului, este duh şi realitate. Cand Sfantul Ioan Damaschin, poet creştin, zice: „Cu adevărat, deşertăciune sunt toate, viaţa este umbră şi vis,” el nu gandeşte nici pe departe ca nihilistul Buddhist. El priveşte cu duh vizionar viaţa cea reală şi veşnică, faţă de care viaţa trupească de pe pămant este cu adevărat ca o umbră şi ca un vis. „Deşertăciune” numeşte toate cele după care oamenii neduhovniceşti aleargă in această lume, căutand adevărul şi fericirea. Lumea in sine nu este amăgire, pentru că Făcătorul ei este Dumnezeul cel adevărat. Din izvorul adevărului, cum ar putea să curgă minciună? Insă lumea poate părea amăgire celui care caută in ea ceea ce ea nu are şi nu este. Ca şi cum ar vâna Luna in apă!

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Simboluri și semne”, în traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)