Scrisoarea a IV-a („Răspunsuri la întrebările lumii de azi”)

Scrisoarea a 4-a

UNUI TEOLOG CARE SE PLÂNGE DE NECREDINŢA UNOR OAMENIcantec

Sunt multe adevăruri amare în scrisoarea ta. Departe de noi, însă, deznădejdea. Deznădejdea e zestrea morţii, pe care necredincioşii o primesc cununându-se cu moartea. Au fost şi vremuri grele pentru Biserica lui Hristos, însă nici luptătorii nu s-au plecat, nici lupta nu a fost pierdută. Numai să citeşti la Sfântul Vasile cel Mare imaginea stării de atunci din Biserică şi din lume, imagine neagră ca o noapte neagră pe o mare înviforată. Părea că e aproape sfârşitul lumii şi că Judecata de Apoi este pe cale să vină; dar iată că de atunci au trecut în zbor vreo şaisprezece veacuri. Credinţa lui Hristos nu doar că nu s-a stins, ci a cuprins tot globul pământesc şi a luminat toate marginile lumii. Şi cu toate că nu le-a luminat pe toate deopotrivă, razele ei au ajuns totuşi pretutindeni fie de-a dreptul, fie pieziş. Acum câteva zile a fost la mine profesorul Manning din New York. Suflet bogat, plin de cunoaştere pământească şi totodată plin de credinţă. L-am întrebat despre credinţa la studenţii americani. Eu – zice – ştiu că credinţa lui Hristos e o putere nebiruită. Precum mercurul în barometru, această putere se ridică şi se coboară, însă nu se împuţinează. Oamenii superficiali şi neştiutori se înşeală crunt atunci când proorocesc pieirea creştinismului. Cu o sută de ani în urmă, când ştiinţele naturii începuseră să ia mare avânt, în universitatea P. s-au înscris numai cinci studenţi la facultatea de teologie. Numai cinci, auziţi? Şi când s-au înscris aceştia cinci, ceilalţi studenţi râdeau de ei, zicând: „Voi nu vedeţi că s-a terminat cu credinţa?” Iar acum, după o sută de ani, în aceeaşi universitate la ştiinţe teologice sunt înscrişi câteva sute de studenţi. Uite ce zice un american despre americani. Iar tu, sârbule, uită-te câte sute de teologi sunt doar în facultatea voastră de teologie! Peste două sute. Oare necredinţa, sau credinţa celor două sute de taţi şi două sute de mame ale voastre v-au adus în şcoala duhovnicească? Credinţa, fără îndoială. Iar faptul că unii dintre creştini au căzut din credinţă, pentru cine e o nefericire afară numai pentru ei înşişi? Oare necredinţa lor va face netrebnică credinţa lui Dumnezeu? Aşa întreba eroicul apostol al lui Hristos în cele dintâi zile ale istoriei noastre, care acum a împlinit nouăsprezece veacuri. Aceste numeroase veacuri au dat dreptate perspectivei lui luminoase asupra viitorului, însuşeşte-ţi şi tu această luminoasă perspectivă apostolică asupra viitorului creştinismului, încearcă să scrii despre Biserică o lucrare cu titlul: „Carul triumfal al lui Hristos”. Durerea ta pentru necredinţa unora arată dragostea ta faţă de Hristos. Ştii şi tu că durerea este una din expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei. Să te păzeşti bine, însă, ca nu cumva să îi urăşti pe cei care nu cred. Acest lucru ar fi pentru tine vătămător, iar pentru ei, nefolositor. Tu să te uiţi la ei cu compătimire, ca la nişte călători care au fost atacaţi la drumul mare de tâlhari ascunşi şi au fost jefuiţi. Să îi compătimeşti precum compătimeşti săracii de pe stradă. Şi să te rogi lui Dumnezeu pentru ei. Vei fi misionar. Prima regulă a misionarismului să îţi fie: trebuie să te rogi lui Dumnezeu pentru cei căzuţi din credinţă. Harul lui Dumnezeu să fie cu tine!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Răspunsuri la întrebările lumii de azi și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s