4 februarie – Cuv.Isidor Pelusiotul; Sf.Cuv. Nicolae Mărturisitorul; Sf.Mc.Iosif (Proloagele de la Ohrida)

4 Februarie

• Pomenirea Cuviosului Isidor Pelusiotulisidor

Isidor era de neam egiptean, fiul unei familii de vază, şi rudă a patriarhilor Alexandriei Teofil şi Chirii. După săvîrşirea în întregime a celor mai înalte studii [seculare] ale acelor vremi, el nu a mai luat în seamă slava şi bogăţiile lumeşti, ci a ales să se închine total vieţii duhovniceşti şi iubirii lui Hristos. A fost un mare şi înflăcărat apărător şi tîlcuitor al Credinţei Ortodoxe. După afirmaţiile istoricului Nichifor, Sfintul Isidor a scris mai mult de zece mii de scrisori către diverşi corespondenţi, în care pe unii îi certa, pe alţii îi sfătuia, iar pe alţii îi mîngîia şi îi povăţuia în viaţă, în una din scrisori Sfîntul Isidor scrie: „Este mai important să-i înveţi pe alţii prin trăirea propriei vieţi decît prin multa elocinţă.” Iar în alta, el spune: „Oricine doreşte să-şi sporească virtuţile, să le socotească el însuşi mici, şi atunci ceilalţi i le vor vedea cu siguranţă mari.” Principiul de aur al Sfîntului Isidor era acesta: „Mai întîi fa, şi numai după aceea învaţă pe alţii cum se face, după exemplul Mîntuitorului Hristos.”. În vremea sălbaticei prigoniri a Sfîntului loan Gură de Aur, cînd tot poporul era împărţit în două tabere, una pentru, iar cealaltă contra Sfîntului loan, Sfîntul Isidor, acest mare Stîlp al Ortodoxiei, s-a aflat în întregime de partea Sfîntului loan. El i-a scris patriarhului Teofil [rudenia sa], arătîndu-i ce mare luminător al Bisericii este Sfîntul loan Gură de Aur, şi rugîndu-1 să nu-1 mai urască pe acesta. Sfîntul Isidor a trăit mult şi a lucrat imens, slăvindu-L pe Hristos Dumnezeu cu viaţa şi cu scrierile lui. Sfîntul Isidor s-a mutat la locaşurile cereşti la anul 436 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Nicolae Mărturisitorul

Acest Sfînt a fost din insula Creta. El a sosit la Constantinopol să-l viziteze pe Teodor, ruda sa, care era stareţul Mînăstirii Studiţilor, şi a rămas acolo, făcîndu-se monah. Ca monah, Nicolae s-a luptat cu toate nevoinţele spre mîntuirea sufletului lui. în vremea prigonirilor contra Bisericii din partea împăratului Leon Armeanul, Teodor şi Nicolae au fost torturaţi cu cruzime, umiliţi şi bătuţi cu bice din piele de bivol, iar la urmă aruncaţi într-o temniţă unde au zăcut vreme de trei ani. După moartea Stareţului Teodor [Sfîntul Teodor Studitul], Nicolae a fost ales stareţ de obştea Mînăstirii din Studion. El era lucrător de minuni încă din viaţă, cu harul şi cu puterea Duhului Sfînt. Nicolae le-a vindecat pe Eudochia, soţia împăratului Vasile, şi pe Elena, soţia marelui patrician Manuel. Lui Teofil Melisenus, un alt aristocrat de seamă de la curtea imperială, căruia îi muriseră toţi copiii la naştere, Nicolae îi binecuvîntă pe fiica nou născută, prorocindu-i că va ajunge să trăiască mult şi să aibă mulţi copii, ceea ce s-a şi întîmplat, spre bucuria cea mare a părinţilor ei. Chiar în ziua morţii sale Nicolae i-a adunat pe monahi în jurul lui şi ia întrebat dacă mînăstirea duce lipsă de ceva. „De grîu,” au răspuns monahii. Atunci, aflîndu-se chiar pe patul de moarte, Nicolae a răspuns: „Cel Care l-a hrănit pe Israel în pustie vă va trimite provizii mari de grîu în trei zile.” Cu adevărat, după trei zile, sosi o corabie încărcată cu grîu pentru mînăstire, trimisă de împăratul Vasile. Sfîntul Nicolae s-a mutat la locaşurile cereşti în ziua de 4 februarie, anul 868 după Hristos, în vîrstă de şaptezeci şi cinci de ani.

Pomenirea Sfântului Nou Mucenic Iosif

Iosif s-a născut la Alep. Turcii îl ameninţau şi îl presau să treacă la Islam, losif nu numai că nu s-a clintit din credinţa lui, dar a şi dat pe faţă minciuna Islamului, lăudînd cu putere Credinţa în Hristos. losif a fost torturat şi decapitat în anul 1686 după Hristos.

bar

Cântare de laudă la jertfa de recunoştinţă

Aduceți jertfa Domnului, jertfa de recunoştinţă,

O, bogaţilor, fiecare după cum l-a milostivit Dumnezeu!

Fiecare să jertfească din bogăţia cu care a fost dăruit,

Fiecare, din darul său; cu aceea să-şi dobîndească fiecare împărăţia.

Cei care sînt bogaţi în aur, aur să dăruiască săracilor;

Iar cei care în bogăţie de hrană şi de grîu, cu grîu să miluiască pe săraci;

Fiecare să dăruiască ceea ce Dumnezeu lui i-a sporit,

Cu acea bogăţie să slujească.

Fiecare cu ce meşteşug cunoaşte; pe acesta cu cinste să-l lucreze,

Cu sîrguinţă, Domnului, ca un datornic al lui Dumnezeu.

Cel care ştie să cînte, pe Domnul cu glasul său să-L slăvească,

Nezicînd că-i sărac,

Căci nici un om nu este mai sărac decât cel care nu-L cunoaşte pe Domnul.

Fiecare să slujească cu ceea ce a primit,

Cu milă faţă de aproapele, fiecare lui Dumnezeu să-l răsplătească.

Nu toţi oamenii sînt la fel, nu toţi au aceleaşi daruri,

Dar o inimă curată fiecare trebuie să-I aducă lui Dumnezeu.

O, curăţie a inimii, preatainică jertfă,

Tu eşti jertfa cea mai scumpă spre dobîndirea mîntuirii!

Tu ca tămîia de pe altarul sufletului omului Sus către Dumnezeu te îndrepţi!

bar

Cugetare

Să ne luăm asupra noastră o jertfă şi pentru păcatele altora. Dacă ai judecat pe cineva sau l-ai pedepsit, impune-ţi o formă de căinţă, o jertfă. Căci trebuie şi de bunăvoie să ne jertfim pentru păcatele altora. Acesta este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu. Această taină le era cunoscută sfinţilor care se prihăneau pe ei înşişi pentru păcatele altora. Chiar şi necreştinii ajungeau pînă la taina acestui lucru. Există acest obicei în China: după ce călăul duce la îndeplinire pedeapsa decapitării unui criminal condamnat la moarte, el se prezintă în faţa judecătorului şi îl anunţă că sentinţa s-a executat. Atunci judecătorul îl plăteşte cu o monedă de argint pe călău pentru a-şi fi dus la îndeplinire sarcina, şi porunceşte apoi să fie biciuit cu patruzeci de lovituri de bici pentru aceea că a omorît un om. Sfinţii creştini au înţeles adînc această taină a păcatului şi nedreptăţii omeneşti. Pentru sfinţi, păcatul omenesc are o istorie lungă, căci lung este timpul care s-a scurs de la Adam şi pînă la noi.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Bucuria noastră:

  • Bucuria care răcoreşte şi împrospătează întreg duhul omului;
  • Bucuria care învie şi întăreşte toate puterile sufletului omenesc fâcîndu-le să lucreze mereu către mai bine;
  • Bucuria care ne vine de la Numele Lui, de la Cuvintele lui, de la Lucrările Lui, şi de la Duhul Lui.

bar

Predică

Despre mîntuirea lui Zaheu cel mic de statură – „Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia” (Luca 19:9)

Aşa s-a grăit de către Cel al Cărui cuvînt este viaţă şi bucurie şi izbîndire a drepţilor. Tot aşa cum pădurea cea pustie se îmbracă iar în verdeaţă şi flori la răsuflarea primăverii, aşa şi tot omul, oricît de înnegrit şi pustiit de păcat, întinereşte şi se înnoieşte la apropierea lui Hristos. Căci apropierea lui Hristos este ca şi apropierea unui balsam de viaţă dătător şi înmiresmat care dăruieşte sănătatea, sporeşte viaţa, dăruieşte bună mireasmă sufletului, gîndurilor şi cuvintelor omului. Cu alte cuvinte, depărtarea lui Hristos înseamnă descompunere şi moarte, iar apropierea Lui înseamnă mîntuire şi viaţă. Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia, a spus Stăpînul cînd a intrat în casa lui Zaheu cel păcătos. Hristos este mîntuirea care a intrat iar Zaheu este casa în care El a intrat. Fraţilor, fiecare din noi sîntem o casă în care locuieşte păcatul cîtă vreme Hristos este departe de ea; şi este o casă în care intră mîntuirea atunci cînd Hristos se apropie de ea. Dar oare se va apropia Hristos de casa mea şi de casa ta? Aceasta depinde de noi. Iată, El nu a intrat la întîmplare în casa păcătosului Zaheu, ci a intrat acolo ca un Oaspete mult dorit. Zaheu cel mic de statură s-a urcat chiar într-un copac ca să-L vadă pe Stăpînul Hristos cu ochii lui. Zaheu prin urmare L-a căutat neapărat pe Hristos, a dorit neapărat [măcar] să-L vadă. Şi noi trebuie să-L căutăm dacă vrem să-L aflăm, şi să-L dorim dacă vrem ca El să se apropie de noi; iar cu duhul trebuie să urcăm sus, la înălţime, dacă dorini să întîlnim privirea Lui. Atunci El va intra la noi în casă aşa cum a intrat şi în casa lui Zaheu, iar cu El va intra mîntuirea.

Apropie-Te de noi, Doamne, apropie-Te de noi şi adu-ne nouă mîntuirea Ta cea nepieritoare. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vin

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s