Cugetarea a IV-a – Frica de draci și jocul cu draci

Răsăritul se teme de draci, Apusul se joacă cu dracii.

Miliardele de fiinţe omeneşti din Răsărit se păzesc la fiecare pas să nu se atingă de vreun diavol. Nimeni n’a descoperit acolo diavoli; acolo se ştie despre diavoli şi acolo diavolii sânt simţiţi în fiecare zi şi în fiecare ceas, de la întâiul neam al oamenilor.

Apusul este ţinutul descoperirilor. Pe lângă multele descoperiri purtătoare de moarte sau care ţin de iarmaroc, Apusul a mai descoperit că există draci. Şi această veste a răspândit‑o cu mare zgomot mai ales în veacul nostru. Însă cum în Apus nu există nimic pe care toţi să-l primească ca fiind adevărat, ci totul este împărţit pe „specializări,” în partide şi secte, aşa şi această descoperire a existenţei unor fiinţe duhovniceşti şi netrupeşti nu este recunoscută de întreaga omenire Apuseană, ci şi-a găsit loc într’o sectă de oameni care se numesc „spiritişti.” Spiritiştii sânt mândri că le este dat să vorbească cu duhurile. Ei sânt bucuroşi că ţin legătura cu „lumea spirituală.” Joacă de bucurie, neştiind că în horă îi poartă satana.

Răsăritul nu simte îngerii, duhurile cele bune ale lui Dumnezeu, apărători şi ocrotitori; demult a încetat să-i simtă. A rămas doar cu duhurile cele rele, care fac rău şi pe care trebuie să le înduplece cu jertfe în fiecare zi, în fiecare zi.

Apusul a încetat să-i simtă şi să-i cunoască atât pe îngeri, cât şi pe draci, de câteva sute de ani. De aceea a primit „evanghelia spiritistă” cu uimire, ca un om care a ştiut cândva ceva, apoi a uitat, şi iar şi-a adus aminte. Oarecând Apusul credea în îngeri şi în draci. Dar dintr’odată a pierdut aceste două avuţii. Acum dracii i se arată prin spiritişti, şi el îşi aminteşte ca prin somn. Îşi aminteşte, dar nu cunoaşte că duhurile care i se arată nu-s duhuri bune. I-a amorţit simţul deosebirii şi discernerii.

Răsăritul nu are simţ pentru duhurile bune. Apusul nu are simţ pentru a deosebi duhurile bune de cele rele. Răsăritul se apără de duhurile rele cu jertfe, cu neîncetate jertfe înaintea idolilor de piatră şi de lemn. Apusul, adică Occidentul spiritist, se predă tuturor duhurilor care i se arată, fie prin medium, fie prin măsuţă; şi tuturor le dă credinţă deplină.

Răsăritul e adânc pesimist. De ce? Pentru că ştie de duhurile cele rele, dar nu ştie de Bunul Dumnezeu. Cunoaşte şi simte pe propria-i piele şi cu propriu-i suflet prezenţa şi lucrarea dracilor celor răi, dar nu simte prezenţa Bunului Dumnezeu, Care poate izgoni dracii cei răi şi ocroti oamenii.

Apusul spiritist este superficial optimist, cu totul superficial şi cu totul neghiob. Spiritiştii ajung la cunoaşterea lui Dumnezeu prin draci; nu prin Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, Hristos, ci prin draci, care se arată prin mediumi şi măsuţe, şi tot aşa. Aproape toţi foşti athei, spiritiştii află de la diavol că este Dumnezeu şi suflet. Şi această încunoştinţare îi încântă foarte, şi cheamă nesăţioşi duhurile, ca să le zică şi prezică orişice. Pe astfel de nisipuri mişcătoare se întemeiază credinţa lor. Ei socotesc aceasta ca pe ceva modern, ca pe o descoperire modernă. Dar dacă ar fi citit Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, ar fi ştiut că Atotputernicul a prevenit omenirea să se păzească de spiritism încă de la Moisì. (A Doua Lege, 18:11)

Marele Răsărit este sub stăpânirea dracilor, dar şi Apusul spiritist este sub stăpânirea lor. O demonocraţie, aşadar, în amândouă emisferele care se înfruntă cu Ortodoxia îndeobşte şi cu Balcanii îndeosebi.

Se pune întrebarea: o să fim, oare, între o demonocraţie şi-o alta? Nu, nicidecum între, ci mai presus.

Noi ştim că lumea duhurilor există. Ştim că sânt duhuri rele, dar şi bune. Este Bunul Dumnezeu, mai puternic decât toate duhurile. În numele lui Hristos şi-al Născătoarei-de-Dumnezeu şi cu semnul Crucii noi izgonim duhurile cele rele, iar prin rugăciune apropiem duhurile cele bune, îngerii luminii, care ne apără şi ne ajută. În acest chip, ne înălţăm mai presus de Răsăritul necunoscător de Dumnezeu şi pesimist.

Pe de altă parte, noi nu ne bucurăm la arătarea duhurilor din acea lume, fiindcă ştim că pot fi duhurile celui rău, care ne ispitesc şi ne abat din calea mântuirii. Cu atât mai puţin chemăm duhurile din acea lume şi le cerem sfaturi şi prorocii despre cele ce vor fi! Cine face aşa nu este plăcut lui Dumnezeu. Nostăm de vorbă pe furiş, fără El, cu lumea duhurilor. În acest chip, noi, Balcanicii, ne înălţăm mai presus de Apusul spiritist.

Şi precum Mântuitorul nostru a stat mai presus de Răsărit şi de Apus, aşa şi noi ne străduim să nu fim striviţi printre şi între acestea, ci, cu ajutorul lui Hristos, ne înălţăm totdeauna mai presus şi mai presus. Mai presus de Răsărit şi mai presus de Apus.i nădăjduim în Împăratul duhurilor, Domnul Atotputernic, Ziditorul nostru şi Tatăl cel ceresc, şi nu stăm de vorbă pe furiş, fără El, cu lumea duhurilor. În acest chip, noi, Balcanicii, ne înălţăm mai presus de Apusul spiritist.

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Mai presus de Răsărit și de Apus”, în traducere din limba sârbă de Pr. Alexandru Cotoraci, Ed. Predania, București, 2008, http://www.predania.ro)