Pământul, soarele și stelele ca simboluri

1. S’a zis: „Intru inceput au făcut Dumnezeu cerul şi pămantul.” Prin „cer” se inţelege sunimpărăţia realităţilor duhovniceşti, nevăzute şi netrupeşti. Prin „pămant” se inţelege suma simbolurilor acelor realităţi, văzute şi trupeşti. Pămantul este, aşadar, o imagine simbolică a cerului.

 2. Toate puterile fizice ale Pămantului – de pildă, atracţia şi respingerea, căldura, electricitatea, radiaţiile şi celelalte – sant simboluri ale puterilor duhovniceşti din Impărăţia Cerurilor. In sine, acele puteri nu ar fi puteri, nici nu ar putea să fiinţeze, dacă nu ar sta in spatele lor puteri neasemuit mai mari, originare, puteri duhovniceşti. Şi dacă deasupra puterilor fizice nu ar fi tăria şi stăpania puterilor inţelegătoare, veşnice, ele ar slăbi, s’ar turbura şi ar preface in haos intreaga lume, precum este scris despre Dumnezeu şi făpturi: „Intorcandu-ţi dară faţa, se vor turbura; lua-vei duhul lor, şi se vor sfarşi.”(Ps. 103/)

 3. Soarele este simbol al lui Dumnezeu Insuşi. Sfantul Grigorie Cuvantătorul-de-Dumnezeu scrie: „Ce este Soarele pentru cei trupeşti, este Dumnezeu pentru cei duhovniceşti.” Aşa cum Soarele, cu lumina sa, luminează şi incălzeşte toate fiinţele vii de pe pămant, aşa şi Dumnezeu luminează toate sufletele cu mintea Sa şi le incălzeşte cu dragostea Sa. Fără  Soare, mor trupurile; fără Dumnezeu, mor sufletele. Zis-a Moisi norodului Israiltenesc: „că şi viaţa şi moartea am pus inaintea feţei voastre… alege viaţa, ca să trăieşti tu şi sămanţa ta.” (Deut. 30:19) Altfel spus, „cunoaşte-L pe Dumnezeu, Cel Unul şi Viu, Nevăzut, şi numai Lui să I te inchini, iar simbolurilor văzute să nu li te inchini ca unor dumnezei, fiindcă vei fi inchinător la idoli: cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţă, inchinarea la idoli este moarte.”

 4. „Căci Domnul Dumnezeu este Soare,” soare şi pavăză celor drepţi, zice cu dumnezeiască insuflare Proroocul. (Ps. 83). Cuvintele acestea nu se găsesc in toate traducerile. Fără indoială, Proroocul Il are in vedere pe Dumnezeu ca Lumină Veşnică, ca Luminător Veşnic al adevărului, dreptăţii şi dragostei. Proroocul Malahia Il numeşte pe Dumnezeu „Soarele dreptăţii.” (Mal. 4:2; II Pet. 1:19) Ioan, văzătorul de cele tainice, istoriseşte in Apocalipsa sa cum a văzut cetatea Impăratului Ceresc, Ierusalimul cel de Sus, şi zice: „şi cetatea nu are trebuinţă de Soare nici de Lună ca să lumineze in ea, că slava lui Dumnezeu o a luminat pre ea.” (Apoc. 21:23) Iar altundeva, zugrăvind slava drepţilor, spune: „şi noapte nu va mai fi, şi trebuinţă nu au de lumina lămpii şi de lumina Soarelui, că Domnul Dumnezeu luminează pre ei.” (Apoc. 22:5)

 5. Dar poate că cineva va zice: oare nu Hristos ia numit pe toţi drepţii sori, şi oare nu este Soarele simbol tuturor drepţilor? Cu adevărat a zis Domnul: „atunci drepţii vor străluci ca Soarele in impărăţia Tatălui lor.” (Mat. 13:43). Şi aceasta, mai tare şi mai frumos decat acel Soare văzut şi simţit. In fapt, vor lumina asemenea lui Dumnezeu, Soarele dreptăţii. Dar lumina cu care aceia se vor inveşmanta şi vor lumina nu va fi de la ei inşişi, ci de Dumnezeu, intocmai precum şi stelele işi iau lumina de la Soare. Despre aceasta lămurit vorbeşte Apostolul Pavel: „Alta (este) slava Soarelui, şi alta slava Lunii, şi alta a stelelor.” (I Cor. 15:41).

 6. Proroocul Daniil spune despre drepţi că „vor lumina… ca stelele in veac şi incă.” (Dan. 12:3). Şi Simeon Metafrastul zice că sfinţii se asemuiesc stelelor care, aşezate pe crugul ceresc, luminează intregului Cosmos. Şi mulţi alţi duhovnici mari dintotdeauna au socotit stelele ca simboluri ale ingerilor, drepţilor şi bine-plăcuţilor lui Dumnezeu, in vreme ce Soarele l-au socotit ca simbol al insuşi Impăratului şi Dumnezeului atotputernic.

 7. Aşadar, noi, Creştinii, socotim Pămantul, Soarele şi stelele ca simboluri ale realităţilor duhovniceşti, şi nicidecum ca realitate in sine. Insă păganii, vechi şi noi, au socotit şi socotesc aceste corpuri cereşti ca realitate in sine. Odată socotite realitate, indată şi idolatrizarea lor! De aceea, păganii din toate timpurile au căzut in rătăcirea intunecată ca acestor lucruri ale Ziditorului să li se inchine precum unor idoli. Grecii i se inchinau Pămantului numindu-l Ghea, iar Soarelui numindu-l Apollon. Dumnezeu- Soarele in Egipt se numea Osiris, iar Luna Isid. Luna era deosebit de adorată in Babilon, Asiria şi Arabia sub numele Astarote. Perşii – inchinătorii la foc, se inchinau stelelor ca unor dumnezei.

 8. Rătăcirea inchinătorilor la idoli, vechi şi noi, a venit pentru că nu duhul lor le-a călăuzit ochii, ci ochii au călăuzit duhul. Duhul, ca un orb, a urmat vederii trupeşti şi s’a inchinat celor ce ochii ii arătau a fi realitate, a fi dumnezeu. Era nevoie să vină Mantuitorul ca să intărească duhul slăbănogit şi să ii dea intaietate asupra ochilor şi asupra materiei. Şi Mantuitorul a venit printre oameni şi a vestit adevărul veşnic: „Duh este Dumnezeu.” (Io. 4:24). Celor care au auzit şi au primit acestea, le-au căzut solzii de pe vederea duhovnicească, precum lui Savl cel orbit, şi ei indată au văzut şi au inţeles. Au văzut şi au priceput că toate lucrurile in lume, pe care ei pană atunci le adorau ca pe nişte dumnezei, ca pe adevăr şi realitate, nu sant nimic altceva decat pilde despre Dumnezeu cel Unul Veşnic şi Viu.

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Simboluri și semne”, în traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Simboluri și semne și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s