Cugetarea a III-a – Despre cei lacomi și înșelați

Muntele e mai mare decât furnicarul, puterea lui Dumnezeu e mai mare decât puterile war
oamenilor – oricine o poate recunoaşte cu seninătate. Dar când tălpile oamenilor şi copitele cailor ridică praful de pe caldarâm, mulţi orbesc, şi, din pricina groazei, socotesc puterea omenească mai presus de puterea lui Dumnezeu. Pierd din vedere muntele şi se poticnesc de furnicar, ba i se şi închină. Asta s’a întâmplat şi cu Sârbii, care după bătălia de la Kósovo s’au turcit. Înaintea lor au trădat Crucea mulţi Bulgari, Greci şi Ellini, intrând sub Semilună în oastea lui Murat, împotriva steagului Sârbesc cu cruce. Însă Lázăr, cel mai slăvit om cu acest nume din istoria lumii, nu s’a poticnit de furnicarul puterii turceşti şi nu a pierdut din vedere muntele puterii lui Dumne­zeu, ci s’a hotărât să primească împreună cu poporul său toate loviturile oamenilor, ca să primească de la Dumnezeu toate răsplăţile. S’au poticnit mulţi domni Sârbi la Miazăzi şi la Apus. Ei au uitat mustrarea lui Hristos: „Luaţi seamă şi păziţi-vă de lăcomie,” lăcomindu-se la bogăţii, la plăceri şi la toate amăgirile lumii acesteia; şi-au rupt crucile de prin case, şi-au înfăşurat turbanul îm­prejurul capului, au trecut la Islam şi au început să se închine prin geamii. Şi-au prelungit astfel pentru scurtă vreme viaţa pământească, dar şi-au pierdut obrazul pentru tot­deauna. Nu s’au ruşinat de sângele lui Lázăr vărsat la Kósovo, ci au pornit pe drumul turciţilor Bulgari, Greci şi Ellini. Turcii au reprezentat Răsăritul în Balcani câtă vreme au stăpânit Balcanii, iar turciţii reprezintă Răsăritul după plecarea Turcilor. Cu acest Răsărit lacom şi aspru, cu mahomedanis­mul, o erezie Iudeo-Creştină, Balcanii ortodocşi nu mai pot fi la fel. Balcanii trebuie să rămână mai pre­sus de un astfel de Răsărit. Răscoala ţăranilor Sârbi împotriva Turcilor de sub Kócea, Karagheórghe şi Míloş este cea mai minunată dovadă că poporul Sârb a vrut să se slobozească de Răsăritul mahomedan. S’a înfăţişat cu credinţă şi tărie, suindu-se mai presus de Răsărit. Purtând stindardul Crucii, răsculaţii Sârbi au intrat într’o luptă inegală împotriva flamurei cu semilună. Având credinţă în Hristos, Cel mai puternic decât Mahomed, şi în Cru­cea lui Hristos, un semn mai puternic decât semiluna, ei au biruit Asia Islamică. Au înălţat, astfel, Balcanii Dreptslăvitori mai presus de Răsăritul mahomedan. Însă abia ce s’au slobozit de Răsărit, că au căzut în robia Apusului. Ţăranii Şumadiei au fost înşelaţi de către Sârbii occidentalizaţi, de către fraţii lor de sânge din Austria. Aceşti Sârbi occidentalizaţi au intrat în Şumadia eliberată şi au început să făurească legi şi aşezăminte asemenea protestanţilor şi romano-catolicilor – iar acestea sânt două erezii Creştine ale Apusului. Au început să pună rânduieli după modelul ereticilor Apuseni în inima pământului Sârbesc. Pen­tru că erau cărturari şi învăţaţi, răsculaţii neştiutori de carte i-au preţuit şi le-au dat puterea. Dar cnejii răsculaţi s’au înşelat cumplit. Fraţii lor din Austria erau vasele ponosite ale Ortodoxiei, spoite cu poleială protestantă şi romano-catolică, Apuseană. Ei au fost nefericiţii înaintemergători ai înrâuririi Apusene asupra Serbiei. Ei au deschis Apusului toate porţile şi toate căile, făcând ca proaspăt-slobozitele raiale turceşti să ajungă raiale ale Apusului cel stricat. Şaptezeci de ani după năpasta de la Kósovo, Ser­bia a fost pe deplin subjugată de ereticii Răsăriteni; şaptezeci de ani după cea de-a Doua Răscoală, Ser­bia eliberată a căzut în deplina robie a ereticilor Apuseni. E vorba de o robie ideatică: duhovnicească, intelectuală, morală, politică şi culturală. Şi cneazul Míloş, şi Liubiţa, ba chiar şi Vúcici, şi-au dat seama de primejdia „germanizării,” dar nu i s’au putut împotrivi. Au strigat şi au ameninţat, dar n’au putut întări o linie de apărare ce fusese străpunsă. Cneazul Alexándru s’a supus influenţei Apusului silit şi întristat; cneazul Mihaílo – de bunăvoie, iar regele Mílan – din toată inima şi sufletul. Turcii i-au predat cneazului Mihaílo cheile cetăţilor, iar cneazul Mihaílo a început să predea Apusu­lui cheile neatârnării duhovniceşti Sârbeşti. Ul­timii Obrénovici şi Karagheórghevici au desăvârşit această predare. Iar Apusul ţine încă în mâinile saleacele chei, şi stăpâneşte asupra Serbiei. Cine s’a răzvrătit împotriva acestei predări de bună voie în mâinile Apusului? Biserica Ortodoxă, cu norodul său de ţărani. De-a lungul întregului veac al XIX-lea, preoţii Sârbi au strigat şi-au scris: „Apusul cel stricat! Apusul cel stricat! Să ne apărăm de Apusul cel stricat!” Cinste preoţimii Sârbeşti! Cinste ţăranilor Sârbi! Ruşine domnilor Sârbi fără de cap. Ruşine şi ace­lor cârmuitori Sârbi care, în numele Apusului, au dispreţuit Biserica Sârbească a Sfântului Sávva şi norodul de ţărani Sârbi. Însă, după faptă şi răsplată – sfârşitul lor mărturiseşte mânia lui Dumnezeu şi mânia Sfântului Sávva asupra lor. Citiţi şi ascultaţi despre groaznicul sfârşit al cârmuitorilor Sârbi ce au urmat după cneazul Míloş şi înfricoşaţi-vă de mânia Domnului! Multe au avut de îndurat preoţii şi ţăranii Sârbi din pricina hotărârii lor neclintite împotriva Apusului eretic! Preoţii au fost batjocoriţi ca „ruso­fili” şi „înapoiaţi,” iar ţăranii Sârbi ca „turme nelumi­nate” şi „ţărani proşti” – şi asta nu atât de către cei „germanizaţi,” de către acei Sârbi spoiţi din Austria, cât de fiii Şumadiei şcoliţi în Apus. Cei dintâi au fost ca nişte flori pe lângă aceştia din urmă. Ei au fost gloata înverşunată şi hoarda athee a agenţilor „cultur­ii,” „iluminării” şi „progresului” Apusean. Noii Turciţi au fost mai primejdioşi decât vechii Turciţi. Ei s’au lepădat de tot ce este Sârbesc ca fiind Turcesc, iar tot ceea ce e Turcesc au dispreţuit ca fiind Asiatic. Dar, de fapt, n’au ştiut cu adevărat nici ceea ce e Sârbesc, nici ceea ce e Turcesc ori Asiatic. „Comis-voiajori” fără de minte ai neguţătorilor Apuseni! Trădători mai mari şi mai înspăimântători decât Vuk Bránkovici!

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Mai presus de Răsărit și de Apus”, în traducere din limba sârbă de Pr. Alexandru Cotoraci, Ed. Predania, București, 2008, http://www.predania.ro)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Mai presus de Răsărit și de Apus (VIII Cugetări) și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s