Realitatea și simbolurile ei (partea a II-a)

9. Hristos s’a slujit pe îndelete de simbolurile naturii pentru a lămuri realitatea adamduhovnicească pe care El a arătat-o lumii. Când se adunau mulţimile de oameni în jurul Lui, „a grăit lor multe în pilde.” Cuvântul „pildă” sau „parabolă” arată o acţiune dramatică, sau o întâmplare obişnuită, sau o legătură dintre lucruri şi om, însă în aşa fel ca să aibă, ce-i drept, şi un înţeles vădit – dar înţelesul adevărat şi de căpetenie al ei se află doar pe tărâmul realităţilor duhovniceşti, în împărăţia duhovnicească. „Pentru aceasta în pilde grăiesc lor,” a zis Domnul, „că văzând nu văd, şi auzind nu aud, nici înţeleg.” De ce oare? „Că s’a îngroşat inima norodului acestuia.” (Mat. 13:13-15). Inima îngroşată înseamnă închiderea şi orbirea vederii duhovniceşti, care este în inimă. Iar această vedere duhovnicească, ce se află în inimă, cuprinde tot ceea ce savanţii numesc în chip tulbure „subconştienţă,” „intuiţie” şi aşa mai departe, şi tot aşa.

 10. „Că vouă s’au dat a cunoaşte tainele împărăţiei cerurilor, iar acelora nu s’au dat.” (Mat. 13:11). Aşa le-a grăit Hristos ucenicilor Săi apropiaţi. De către cine li s’a dat? De către El Însuşi. El a înlăturat de pe inimile lor toate depunerile întunecoase şi vederea lor duhovnicească s’a deschis, încât au putut să vadă nemijlocit realităţile duhovniceşti, întocmai ca Adam înainte de păcat, fără pilde şi simboluri. Căci Adam cel fără de păcat în Rai era desăvârşit în citirea noimelor şi înţelesurilor tuturor făpturilor şi lucrurilor zidite. De aceea, Adam a şi putut da fiecărei făpturi nume ce se potrivea miezului şi noimei duhovniceşti pe care fiecare făptură o înfăţişa în chip simbolic. Căci nu Ziditorul a ales numele animalelor, ci „le-au adus la Adam să vază, ce nume le va pune.” Iar Adam nu a greşit, ci drept „a pus nume tuturor dobitoacelor şi tuturor pasărilor cerului şi tuturor fiarelor pământului.” (Fac. 2:19-20).

11. Gânditorilor materialişti, oameni cu inimi îngroşate, li se pare un lucru mărunt – a da adamnume animalelor. Negreşit este un lucru cu totul mărunt şi neînsemnat, dacă ne închipuim că Adam a dat nume animalelor aşa întâmplător şi fără noimă precum materialiştii zilelor noastre dau nume cailor şi câinilor, mai mult poreclind decât numind. Însă Adam nu a făcut aceasta întâmplător şi fără noimă, ci c’o adâncă şi adevărată vedere a realităţii duhovniceşti pe care fiecare animal o înfăţişa prin sine. Acea lucrare, nespus de grea pentru un păcătos, Adam a săvârşit-o şi repede, şi uşor. El a citit cu uşurinţă toate simbolurile realităţii, de vreme ce i-a fost dat să cunoască realităţile şi fără simboluri; să le privească cu inima curată precum cristalul în Ziditorul şi prin Ziditorul. Această cunoaştere vizionară, pătrundere, înfăptuire, a înnoit-o Mântuitorul cu ucenicii Săi apropiaţi. A înnoit-o, dar nu în grabă şi dintr’o dată, ci încet şi treptat, îndelung-lămurind şi curăţind, şi în cele din urmă luminând cu Duhul Dumnezeiesc cel Sfânt.

 12. Această vedere a realităţii fără pilde, fără parabole, pe care Adam o avea, dar a pierdut-o, şi pe care Apostolii, pierzându-o, iar au dobândit-o, e hărăzită nouă, tuturor Creştinilor. Şi noi, toţi, am fi avut aceată minunată însuşire adamică şi apostolească, acest simţ spre înţelegerea nemijlocită a adevărului, dacă după Botez am fi rămas neîntinaţi şi neîntunecaţi de păcat. Dar tot păcatul pleacă privirea dinspre Ceruri către pământ şi dinspre Ziditor către prăpastie. După fiecare păcat, noi ne ascundem de Dumnezeu, precum şi Adam, păcătuind, s’a ascuns „în mijlocul Raiului.” (Fac. 3:8). Ne ascundem şi ne tăinuim, păcătuind şi păcătuind, până ce, într’un sfârşit, firea cea dintru afară, tainicul nostru cel lipsit de voinţă, ajunge să ne fie dumnezeu în locul lui Dumnezeu – adică până ce adevărul nu piere din faţa ochilor noştri, iar simbolurile adevărului nu înlocuiesc tot adevărul, toată realitatea. Sau încă şi în alte cuvinte: până ce vederea inimii nu orbeşte cu totul şi noi nu ne dăm întru totul vederii dobitoceşti a simţurilor să ne conducă. Şi atunci se întâmplă cu noi ceea ce e spus: „orb pe orb urmează.”

13. Hristos încă a mai spus: „Duhul este carele dă viaţă, trupul nu foloseşte nimic.” (Io. 6:63) . Nu numai trupul omenesc, ci, în sine, nici un trup din tot Cosmosul nu foloseşte la nimic. El poate folosi la ceva în viaţa aceasta numai dacă duhul se foloseşte ca de o unealtă a sa, ca de un simbol al său. Duhul e realitate, trupul e simbol al duhului. Împăratul e împărat, şi însemnele împăratului sânt însemne. Nesocotit ar fi cel ce ar tăgădui fiinţa împăratului şi ar recunoaşte drept împărat însemnele împăratului. Din păcate, astfel de suflete nenorocite avem şi în vremurile noastre Creştine, şi în zilele noastre. Parcă am trăi în vremea împăratului Navuhodonosor, cu atâtea şi atâtea mii de zile şi nopţi înainte de Hristos, şi nu în vremea împăraţilor încreştinaţi la 25 de veacuri după închinătorul la idoli Navuhodonosor!  Însă voi, Creştinii, nu trebuie să ţineţi seama de neînvăţaţii închinători la idoli ai vremii noastre, fie având cunună împărătească, fie togă de doctor. Voi trebuie să fiţi conştienţi că vouă vi se descoperă adevărul, şi că voi sânteţi cei ce îl cunoaşteţi. Dar – osteniţi-vă neîncetat, ca într’adevăr să îl cunoaşteţi.

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Simboluri și semne”, în traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Simboluri și semne și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s