Articolul al V-lea al Simbolului de Credință
57) Care este articolul al V-lea din Simbolul Credinţei?
„Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”.
58) Care a fost cea mai mare biruinţă a lui Hristos?
Învierea Sa din morţi.
59) Ce a arătat mai presus de toate dumnezeirea Sa atotputernică?
Iarăşi, învierea Sa.
60) Ce eveniment a întărit mai presus de toate biruinţa lui Hristos asupra Satanei?
Pogorârea Sa în Iad.
26 mai
• Pomenirea Sfântului Apostol şi Mucenic Carp
Carp a fost unul dintre cei șaptezeci de Apostoli. El i-a urmat Apostolului Pavel şi a fost ucenic al său. Sfîntul Apostol Pavel 1-a hirotonit pe Carp Episcop al Varnei, din Tracia. Sfîntul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia şi în Creta, unde 1-a primit pe Sfîntul Dionisie Areopagitul în casa lui. Sfîntul Dionisie dă mărturie că Apostolul Carp era un om de o mare curăţie a minţii, foarte blînd, nevinovat şi smerit; că lui însuşi Domnul i S-a înfăţişat înainte, înconjurat de îngerii Lui; şi că el niciodată nu începea să slujească Sfînta Liturghie pînă ce nu era încredinţat mai întîi de o vedere de sus. Suportînd multe prigoane şi chinuri pentru numele lui Hristos, el la urmă a luat bătăi sălbatice de la iudei, şi a fost omorît. Sufletul lui s-a strămutat la împărăţia lui Dumnezeu, spre a se bucura acolo veşnic, bucurîndu-se de slava cea cerească a Stăpînului.
• Pomenirea Sfântului Apostol Alfeu
Alfeu a fost tatăl a doi dintre cei doisprezece apostoli mari: al lui Iacov, fiul lui Alfeu şi al lui Matei Evanghelistul. El şi-a încheiat cu pace alergarea pămîntească.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Ioan din Psihaita
În vîrstă tînără fiind, el s-a retras din lume şi a mers la Lavra Psihaita din Constantinopole. Acolo, timp de mulţi ani, el a vieţuit întru toate nevoinţele monahiceşti pentru dragostea lui Hristos. Datorită marii cinstiri pe care o aducea sfintelor icoane, el a luat surghiun în veacul al optulea.
• Pomenirea Sfântului Alexandru din Tesalonic, Noul Mucenic
Acest mucenic al lui Hristos s-a născut la Tesalonic în vremea cînd oraşul se afla sub sălbatica tiranie turcească. Tînăr fiind el, turcii 1-au înşelat şi Alexandru s-a făcut musulman. La început pe el nu-1 mustra deloc conştiinţa din această pricină, şi de aceea el mergea adesea în pelerinaje cu alţi musulmani, făcîndu-se derviş. Dar, trăind ca un derviş la Tesalonic, el a început să se pocăiască cu amar. În timpul pocăinţei lui, îi veni gîndul că nu-şi va putea cu nimic spăla păcatul căderii de la Hristos decît cu însuşi sîngele lui. De aceea, întru pocăinţa şi hotărîrea lui de a muri pentru Hristos, el a ieşit şi a mărturisit cu glas mare înaintea turcilor că este creştin. Aceştia 1-au aruncat în temniţă şi 1-au supus la tot felul de chinuri, dar Alexandru nu făcea decît să strige tare, mereu: „Creştin m-am născut, creştin voi muri!”. La urmă turcii 1-au osîndit la moarte, lucru pe care auzindu-1 Alexandru în pocăinţa lui, s-a bucurat cu bucurie mare. El a cunoscut din venirea acestei osînde că Dumnezeu i-a iertat păcatul, şi că îi primeşte jertfa. Alexandru a fost decapitat la Smirna, în anul 1794, şi s-a proslăvit şi în Biserica cea cerească, şi în cea de pe pămînt.
25 mai
• Pomenirea celei de a treia aflări a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
În veacul al optulea, în timpul sîngeroasei prigoane împotriva sfintelor icoane, sfîntul Cap al Sfîntului loan Botezătorul a fost adus la Comane, locul de surghiun al Sfîntului loan Gură de Aur. Cînd la anul 850 luptele împotriva cinstirii sfintelor icoane au încetat, în timpul domniei împăratului Mihail şi pe cînd Patriarh la Constantinopol era arhiereul Ignatie, cinstitul Cap al Sfîntului loan Botezătorul a fost adus în Cetatea lui Constantin şi aşezat cu cinste în Paraclisul Curţii Imperiale.
• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului
Terapont a fost un monah foarte nevoitor din Insula Cipru. El a fost aflat vrednic de rangul de episcop, dar în timpul prigoanelor împotriva creştinilor el s-a aflat vrednic de o cunună încă şi mai mare, şi anume de cununa muceniciei. Trupul lui se odihnea în una din bisericile din Insula Cipru. În timpul domniei împăratului Nichifor, la anul 806, cînd Insula Cipru a fost atacată de agareni, sfîntul i-a apărut în vedenie paracliserului biericii aceleia, i-a vestit că necredincioşii vor ataca Ciprul şi i-a poruncit să-i ducă sfintele moaşte în cetatea Constantinopolelui. Paracliserul s-a supus îndată poruncii sfîntului. Pe cînd corabia cu sfinta raclă plutea pe mare, s-a iscat o furtună înfricoşată, dar în jurul corăbiei, prin minune de sus, marea era liniştită iar din sfinta raclă ieşea o mireasmă dulce de jur împrejurul corăbiei. Paracliserul a deschis sfinta raclă şi toţi cei din corabie au văzut că ea era plină de sfîntul mir care curgea din sfintele moaşte ce se aflau în ea. Ungîndu-se cu acest sfînt mir, bolile multora dintre ei s-au vindecat fără urmă. La Constantinopole peste sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Terapont s-a înălţat o biserică, în care Sfîntul a continuat să vindece minunat pre toţi cei care cu credinţă şi cu evlavie se atingeau de ele. Prin harul lui Dumnezeu, boli groaznice precum posedările demonice, cancerul, scurgerile de sînge, nebunia, orbirea, sterpiciunea precum şi multe altele se vindecau desăvîrşit la moaştele Sfîntului Terapont.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Pasicrat, Valentian, Iulius şi a celor împreună cu dânşii
Aceştia toţi au fost soldaţi romani. Ei toţi au luat mucenicia pentru Hristos în Dorostolul macedonean, cam pe la anul 302. Cînd fratele lui Pasicrate, Papian, care de frica chinurilor s-a lepădat de Hristos, a început să-1 îndemne pe Pasicrate să se lepede şi el şi să rămînă viu, Sfîntul Pasicrate i-a răspuns: „Depărtează-te de la mine; tu fratele meu nu eşti!” Pasicrate şi Valentian au fost amîndoi omorîţi, împreună, prin tăierea capetelor. La judecată, Sfîntul lulius a zis: „Eu veteran roman sînt; timp de douăzeci şi şase de ani mi-am slujit împăratul cu credinţă şi deci, dacă i-am fost credincios celui mai mic, cum dar acum nu-i voi fi credincios Celui mai mare?” – adică împăratului Ceresc, Hristos Dumnezeu. După aceasta,
Nicandru a fost adus înaintea prefectului Maximus. Soţia lui Nicandru îl întărea, îl încuraja şi îl sprijinea pe soţul ei să moară pentru Hristos. „Babo nebună!” i-a strigat ei ca o fiară Maximus: „Zici asta ca să-ţi iei alt bărbat!” Atunci femeia i-a răspuns: „Atunci porunceşte slugilor tale să mă ucidă pe mine mai înainte decît pe bărbatul meu!” Marchian a fost şi el omorît împreună cu Nicandru. Soţia lui Marchian s-a apropiat de eşafod, plîngînd şi cu pruncul în braţe. Marchian şi-a sărutat fiul şi s-a rugat lui Dumnezeu: „O Atotputernice Doamne, Ţie îţi încredinţez pe fiul meu!“. După aceasta, ei au fost decapitaţi, iar sufletele lor s-au strămutat în Împărăţia cerească a lui Hristos .
Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele
şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.
Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă. Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui (Luca 24:36-53 / Fapte 1:3-14)
Când rândunelele nu prea mai au mâncare şi vine vremea rece, ele se duc în ţările calde, unde este mult soare şi multă hrană. O rândunică zboară pe sus, cercetând aerul şi arătând calea, şi restul stolului o urmează. Când sufletele noastre nu prea mai au hrană în lumea materialnică, şi când se apropie frigul morţii – o, se află vreo rândunică ca aceea, ca să ne ducă într-un loc cald, unde să fie multă căldură duhovnicească şi hrană duhovnicească? Există vreun asemenea loc? O, există vreo astfel de rândunică?
24 mai
• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Acest minunat sfînt s-a născut la Antiohia la anul 522, în timpul domniei împăratului Iustin cel Bătrîn. Tatăl lui a pierit într-un cutremur, iar el a rămas singur cu maica lui Marta. În vîrstă de şase ani fiind, el a intrat în pustie la un părinte îmbunătăţit pe nume loan, sub a cărui grijă s-a dat celor mai aspre nevoinţe de postiri, privegheri şi rugăciune, spre uimirea tuturor celor care îl vedeau. Stînd tare împotriva celor mai cumplite ispitiri diavoleşti, el a luat mîngîiere şi har mare de la Domnul nostru şi de la îngerii Lui. Stăpînul Hristos însuşi a venit la el în forma unui tînăr preafrumos. După această vedenie, marea dragoste de Hristos a început să ardă în inima lui Simeon. El a petrecut mulţi ani pe stîlp rugîndu-se lui Dumnezeu şi cîntînd psalmi. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, el s-a retras într-un munte numit Minunat de către însuşi Domnul. Din cauza numelui acestui munte, Simeon s-a numit şi el „cel din Muntele Minunat.” Din cauza marii lui iubiri faţă de Dumnezeu, lui i s-au dăruit de către El daruri duhovniceşti mari şi minunate, cu care vindeca cele mai cumplite boli, îmblînzea fiarele sălbatice, vedea la mari depărtări de loc, şi pătrundea în inimile oamenilor. El, ieşindu-şi din trup, a suit la ceruri şi a grăit cu îngerii; el a înspăimîntat şi a scos afară demonii; el a proorocit; uneori trecea fără somn şi cîte treizeci de zile; iar alteori trăia chiar şi mai mult decît atît fără hrană, căci primea hrană cerească din mîinile îngerilor, întru el s-au împlinit deplin cuvintele Domnului: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decît acestea va face” (loan 14: 12). La anul Domnului 596, în vîrstă fiind de şaptezeci şi cinci de ani, Sfîntul Simeon s-a înfăţişat înaintea Stăpînului, spre a se bucura veşnic de vederea feţei lui Dumnezeu împreună cu îngerii.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Meletie Stratilatul şi a celor 1218 de oşteni care cu femeile şi cu pruncii lor împreună cu dînsul au mărturisit
Meletie a fost acuzat că a dărîmat o capişte idolească în timpul domniei împăratului Antonin. Ţintuit de un copac, Meletie şi-a dat sfintul lui suflet. Mulţi dintre soldaţii de sub comanda lui, care refuzaseră să se lepede de Hristos Domnul, au luat aceeaşi mucenicie ca şi el. Ei toţi au luat mucenicia cu cinste în veacul al unsprezecelea, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei lui Hristos Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Nichita Stâlpnicul
Tînăr fiind, Nichita a dus o viaţă plină de păcate şi destrăbălări. Dar intrînd odată într-o biserică din întîmplare, el a auzit cuvintele Prorocului Isaia: „Spălaţi-vă de păcatele voastre şi vă curăţiţi!” (Isaia 1: 16). Aceste cuvinte s-au înfipt adînc în inima lui Nichita şi au determinat schimbarea radicală a vieţii lui. Astfel, Nichita şi-a lăsat casa, nevasta şi toate averile, şi a intrat într-o mînăstire de lîngă Pereiaslavl, unde a dus o viaţă grea de nevoinţe pînă la moartea lui. El şi-a înfăşurat lanţuri în jurul trupului şi s-a închis într-o colibă de pe vîrful unui stîlp, din care pricină s-a numit Stîlpnicul. Dumnezeu i-a trimis lui har peste har, şi 1-a făcut puternic să vindece oamenii care se aflau în tulburări şi în primejdii mari. El 1-a vindecat pe cneazul Mihail Cernigov de paralizie. Nişte răufăcători au observat lucirea lanţurilor de pe trupul lui şi, crezînd că sînt de argint, 1-au pîndit, 1-au ucis într-o noapte, i-au luat lanţurile şi 1-au dus cu ei. Aceasta s-a întîmplat în ziua a şaisprezecea a lunii mai, în anul 1186. După moartea lui el s-a înfăţişat în vis Bătrînului Simeon şi i-a poruncit ca lanţurile lui, care între timp se aflaseră, să fie puse alături de trupului lui, în mormînt.
