Predică la Învierea Domnului – despre biruința asupra morții

Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care auinvierea răbdat suferinţă mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!

Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit. Oricare altă biruinţă de pe pământ a deosebit şi încă îi deosebeşte pe oameni, unii de alţii. Atunci când un împărat pământesc câştigă o victorie asupra altui împărat, unul dintre ei se bucură, iar celălalt se plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului său, sub un acoperiş este cântare, iar sub celălalt este plângere. Nici o izbândă de bucurie de pe pământ nu este lipsită de otrava răutăţii: biruitorul obişnuit, de pe pămînt, se bucură atât prin râsul său, cât şi prin lacrimile duşmanului său biruit. El nici nu vede cum loveşte răul prin mijlocirea bucuriei.

Continue reading

Posted in Predici și omilii | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Cea de-a doua săptămână: Păzește-ți inima!

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din postul_pasteluiea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima”.

2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul, aşa-i şi vărsarea râului.

Continue reading

Posted in Inima în Marele Post | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

19 martie – Sf. Mc. Hrisant și Daria și cei dimpreună cu dânșii; Sf. Mc. Panhariu (Proloagele de la Ohrida)

19 martie

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Daria şi a celor împreună cu dînşiisf_mc_hrisant_daria

Sfântul Hrisant a fost fiul lui Polemius, distins patrician care se stabilise la Roma venind din Alexandria. Fiu al unor părinţi ce aparţineau marii aristocraţii, Hrisant a studiat la cele mai înalte şcoli, cu preceptorii şi profesorii cei mai învăţaţi şi mai celebri. Dar înţelepciunea lumii nu a avut darul să convingă mintea lui de adevărul mai adânc al vieţii după care înseta sufletul său. Din cauza aceasta, el suferea, fiind profund nefericit. Dar Dumnezeu, Proniatorul a tot şi a toate, a cunoscut inima lui Hrisant şi a mângîiat-o. Într-o bună zi i-a căzut în mâini un exemplar al Sfintelor Evanghelii care includea şi Faptele Apostolilor. Citindu-le, în inima lui Hrisant a strălucit adevărul şi el a dorit de îndată un învăţător, pe care l-a găsit în persoana lui Carpofor, care l-a învăţat cu pricepere şi l-a botezat. Acest lucru nu a fost pe placul lui Polemius, tatăl tânărului, care a făcut tot posibilul să-l îndepărteze pe fiul lui de la credinţa în Hristos. Nereuşind, întunecatul tată a încercat mai întâi să-l corupă, aducându-i alături o femeie desfrânată. Dar Hrisant a fost mai tare şi a biruit, păstrându-şi castitatea. Atunci tatăl l-a silit să o ia în căsătorie pe Daria, o tânără păgână. Dar Hrisant a sfătuit-o pe Daria să îmbrăţişeze credinţa în Hristos şi să fie de acord să trăiască împreună cu el ca frate şi soră, afişând în afară viaţa obişnuită a căsătoriţilor. După moartea tatălui său, Hrisant a început să-L mărturisească pe Hristos pe faţă şi să vieţuiască în văzul lumii aşa cum se cuvine unui creştin, aşa făcând şi întreagă casa lui, soţia lui, Daria, şi toate slugile. În timpul domniei lui Numerian au venit şi prigonirile, iar Hrisant şi Daria au fost cumplit chinuiţi pentru credinţa lor în Hristos. Chiar torţionarul Claudius, văzând puterea şi răbdarea acestor nobili mucenici precum şi minunile care se întâmplau în timpul agoniei lor, a îmbrăţişat credinţa în Hristos împreună cu toată casa lui. Pentru aceasta Claudius a fost omorât prin înecare. Amândoi fiii lui au fost de asemenea omorâţi prin decapitare. Soţia lui, după ce şi-a rostit rugăciunile, a fost omorâtă prin spânzurare. Daria a rămas atît de neclintită în torturile sălbatice la care a fost supusă, încât păgânii au început să strige: „Daria este zeiţă!”. La urmă torţionarii au hotărît ca Hrisant şi soţia lui Daria să fie îngropaţi de vii în gropi adânci, astupate cu pietre; aşa s-au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu aceste suflete nobile, mai tari decât diamantul. Mai târziu, deasupra acestei gropi s-a înălţat o biserică. Dar până atunci, creştinii obişnuiau să se strîngă într-o peşteră situată lângă această groapă, unde făceau rugăciuni întru pomenirea Mucenicilor Hrisant şi Daria. Auzind aceasta, păgânii au atacat obştea creştinilor, i-au omorît pe toţi şi au astupat peştera. Omorându-i, păgânii nu au făcut decât să trimită în Împărăţia Cerurilor pe această sfântă obşte a creştinilor iubitori de Hristos şi de Mucenicii Lui. Slăviţii mucenici Hrisant şi Daria, precum şi obştea creştinilor cea împreună cu dânşii, printre care Diodor preotul şi Marian diaconul, au luat mucenicia pentru Hristos la Roma, la anul 284 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Panhariu

Sfântul Panhariu s-a născut în locul numit Villach, din Germania [Austria, astăzi]. El a fost un ofiţer de rang înalt la curtea lui Diocleţian şi Maximian. Iniţial el nu a crezut în Hristos, dar mai pe urmă, la sfaturile mamei şi surorii lui, el s-a întors la credinţa în Hristos şi a luat mucenicia pentru aceasta la anul 302 de la Întruparea Mântuitorului pe pămînt.

Continue reading

Posted in Proloagele de la Ohrida | Tagged , , , , , , , , , , , , , , | Scrie un comentariu

Cea dintâi săptămână: „Fiule, dă-mi inima ta!”

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” (Pilde 23:26)

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai postul+marepresus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!

Continue reading

Posted in Inima în Marele Post | Tagged , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

18 martie – Sf. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Anania, făcătorul de minuni (Proloagele de la Ohrida)

18 martie

• Pomenirea Sfântului Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimuluisf_chiril_arhiepiscopul_ierusalimului

Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în anul 315 după Hristos, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, şi a murit în anul 386 după Hristos, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare. El a fost hirotonit preot la vârsta de treizeci şi unu de ani, la anul 346, fiind uns patriarh al Ierusalimului după adormirea fericitului întru pomenire Maxim patru ani mai târziu, în 350. El a fost de trei ori scos din scaunul său şi alungat în exil până când, la sfârşit, sub domnia lui Teodosie, el a fost repus la cârma Bisericii Ierusalimului şi a mai trăit opt ani cu pace înainte de a se înfăţişa înaintea împăratului Hristos. El a avut de dus două lupte grele în viaţa lui: una împotriva ereticilor arieni care deveniseră foarte puternici în timpul domniei lui Constanţius, fiul Marelui Constantin, iar cealaltă împotriva evreilor care, în timpul lui Iulian Apostatul, nepotul Marelui Constantin, aveau mari privilegii şi putere. În timpul dominaţiei ariene şi în Ziua Sfintei Cincizecimi, deasupra Ierusalimului şi Muntelui Măslinilor a apărut pe cer semnul Sfintei Cruci, mai stălucitor decât soarele, în ceasul al nouălea al dimineţii, şi a rămas aşa preţ de mai multe ceasuri. În legătură cu această minune văzută cu ochii lor de toţi locuitorii Ierusalimului, s-a făcut o scrisoare către împăratul Constanţius, care a ajutat mult la restabilirea Ortodoxiei şi învingerea ereticilor. În timpul domniei Apostatului a mai apărut şi alt semn. Ca să-i umilească pe creştini Iulian i-a convins pe evrei să înceapă să-şi clădească Templul lui Solomon. Sfântul Chiril s-a rugat lui Dumnezeu ca un aşa lucru să nu se întâmple. Astfel un cutremur înfricoşat a distrus cu desăvârşire tot ceea ce tocmai se apucaseră să zidească evreii. Dar ei au început din nou construcţia. Şi iarăşi un cutremur şi mai înfricoşat a dărâmat nu doar ceea se ridicase de la suprafaţa pământului în sus, dar chiar şi străvechile ziduri de sub pământ, care slujeau ca temelie noilor zidiri. Aşa s-au împlinit cuvintele Mântuitorului Care a zis : „Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească” (Marcu 13 : 2) şi „Vor veni zile când din cele ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească” (Luca 21 : 6). Printre multele scrieri ale acestui Sfânt Părinte se numără „Cuvântări  catehetice”, o lucrare de prim ordin care până în ziua de astăzi confirmă credinţa şi practica sfintei noastre Ortodoxii. Sfântul Chiril a fost un arhiereu fără seamăn şi un mare ascet. El era blând şi smerit, cu trupul uscat de postiri, cu chipul palid. După o viaţă de mari, înalte şi sfinte nevoinţe întru apărarea credinţei ortodoxe, Sfântul Arhipăstor al Ierusalimului, Chiril, s-a strămutat la locaşurile cele cereşti, în curţile veşnice ale Împăratului Slavei.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Anania, făcătorul de minunisf_cuv_anania_facatorul_de_minuni

Sfântul Anania s-a născut la Calcedon. El era un om mic de statură, precum şi odinioară Zaheu, dar mare cu duhul şi cu credinţa. El s-a retras din lume la vârsta de cincisprezece ani şi s-a sălăşluit într-o colibă lângă râul Eufrat, rugându-se lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui, mai întâi împreună cu sfântul său povăţuitor Mayum, iar după moartea acestuia, singur. Cu harul lui Dumnezeu şi prin arzătoare rugăciune, el a făcut să se umple cu ape un puţ uscat, a vindecat felurite boli ale oamenilor şi a îmblânzit fiare sălbatice. Un leu astfel domesticit îl însoţea oriunde mergea, slujindu-l mereu şi în multe feluri. Sfântul Cuvios Anania vedea cele viitoare. Când stâlpnicul Pion a fost atacat şi bătut fără milă de tâlhari, lucru care s-a întâmplat la distanţă mare faţă de locul unde se afla Cuviosul Anania, el s-a hotărât să coboare de pe stâlpul său şi să meargă să se plângă judecătorilor. Cuviosul Anania însă a desluşit cu duhul, de departe, starea sufletească a nevoitorului Pion şi intenţia lui şi i-a trimis o scrisoare prin leul lui care îi slujea în toate; în acea scrisoare sfântul îi scria nevoitorului să renunţe la ceea ce voia să facă, să-i ierte pe răufăcători şi să-şi continue mai departe nevoinţa. Blândeţea şi dragostea cuviosului nu se pot descrie în cuvinte. Episcopul Neocezareii i-a trimis în dar un măgăruş care să-l ajute la căratul apei, pe care sfântul bătrân şi-o căra de la râul care se afla departe; dar sfântul a dăruit mai departe măgăruşul unui om sărman care i s-a plâns de sărăcia lui. Arhiereul când a auzit aceasta i-a trimis alt măgăruş, dar şi pe acesta sfântul l-a dăruit în acelaşi fel. Atunci arhiereul i-a trimis al treilea măgăruş, dar i-a poruncit bătrânului că pe acesta trebuia nu numai să-l folosească la căratul apei, dar şi să vadă de el să nu se piardă, spre a-l putea întoarce înapoi la un timp anume. Înaintea ceasului morţii sale Sfântul Anania i-a văzut apropiindu-se de el pe Moise, pe Aaron şi pe Cuviosul Or, care i-au zis: „Anania, Domnul te cheamă, ridică-te şi vino cu noi”. El a descoperit aceasta ucenicilor săi şi s-a înfăţişat cu sufletul înaintea lui Dumnezeu, pe care L-a slujit cu credinţă. Sfântul Cuvios Anania a părăsit această lume pe când era în vârstă de una sută şi zece ani.

Continue reading

Posted in Proloagele de la Ohrida | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu