Scrisoarea a IV-a („Prin fereastra temniței”)

„Iată ziua Domnului vine nevindecată de iuţime şi de mânie, ca să facă lumea pustie şi  pre păcătoşi să piarză dintr’însa (…) Şi vor fi cei rămaşi cinstiţi mai vârtos decât aurul cel nelămurit, şi omul mai cinstit va fi decât piatra Safirului.” (Isa.13:9,12)

Mulţi oameni nu simt existenţa văzduhului până ce nu începe să bată vântul. Alţii nu se gândesc la lumină până ce nu se lasă întunericul.

Aşa şi mulţi Creştini, nici nu au simţit că este Dumnezeu, până ce nu s’a ridicat viforul acestui război;

nici nu s’au gândit la Dumnezeu în vremea în care asupra lor lumina pacea şi zâmbea fericirea. Dar când s’a pornit viforul războiului şi, împreună cu acesta, s’a lăsat întunericul tuturor răutăţilor, atunci şi-au adus aminte de Dumnezeu; nu numai atât, ci nici la celelalte lucruri nu se puteau gândi afară de Dumnezeu.

Ziua Domnului! Aşa se numeşte în Sfânta Scriptură, ziua Domnului, ceea ce este pentru oameni noapte, noapte cumplită, întuneric cu fulgere, sânge şi fum, frică şi cutremur, sânge şi groază, foc şi măcel, geamăt şi horcăit – acestea se numesc în Sfânta Carte a lui Dumnezeu Ziua Domnului. Vă întrebaţi, oare, cum aşa? De ce acestea?

Simplu, pentru că în astfel de împrejurări şi din pricina unor astfel de împrejurări, oamenii răsfăţaţi şi neobrăzaţi ajung să înţeleagă pe deplin că Dumnezeu este tot, iar omul nimic.

24 februarie – Aflarea capului Sf. Înaintemergător și Botezător Ioan; Sf. Cuv. Erasmie (Proloagele de la Ohrida)

24 Februarie

• Aflarea capului Sfântului Înaintemergător şi Botezător Ioan

Sfântul şi întrutotslăvitul Botezător loan a fost decapitat la dorinţa expresă şi la instigarea nelegiuitei Irodiada, soţia nelegitimă a ticălosului împărat Irod. Cînd lui loan i s-a tăiat capul în închisoare, Irodiada a dat poruncă ca să nu-i fie îngropat capul împreună cu trupul, căci nelegiuita se temea că oarecum, prorocul ar putea astfel învia. De aceea, ea i-a luat capul şi 1-a îngropat adînc într-un loc ascuns şi spurcat. Dar ea avea o doamnă de companie, pe Ioana, care era soţia demnitarului Huza de la curtea lui Irod. Această bună şi cu frică de Dumnezeu Ioana nu a putut tolera ca să vadă capul Omului lui Dumnezeu zăcînd în necurăţie. De aceea ea 1-a dezgropat în ascuns, 1-a dus la Ierusalim şi 1-a îngropat în Muntele Măslinilor. Neştiind de aceasta, cînd Regele Irod a auzit de minunile prea mari pe care le săvîrşeşte Mîntuitorul, s-a înfricoşat şi a spus: Acesta este loan Botezătorul [pe care l-am ucis]; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin El (Matei 14: 2). După o mare bucată de vreme, un proprietar bogat şi slăvit a crezut în Hristos, şi lepădînd poziţie socială şi toată deşertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luînud-şi numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălăşluit în Muntele Măslinilor, chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului loan. Dorind să-şi zidească o chilie, el a săpat adînc şi a descoperit un vas de pămînt în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui loan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaşte, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit. Mai tîrziu, prin Pronia Dumnezeiască, aceste sfinte moaşte făcătoare de minuni (adică sfîntul cap al Botezătorului loan) au călătorit din loc în loc, cufundate în întunericul uitării, pînă iar au fost descoperite, în sfîrşit, sub domnia cucernicei împărătesc Teodora, mama lui Mihail şi soţia lui Teofil, şi pe timpul Patriarhului Ignatie, acest sfînt cap a fost adus la Constantinopol. Multe vindecări minunate s-au lucrat la moaştele cinstitului cap al Înaintemergătorului. Dar este important şi interesant de notat că, deşi în timpul vieţii înaintemergătorul nu a făcut nici o minune, „Ioan nu a făcut nici o minune” (Ioan 10: 41), totuşi, sfintele sale moaşte s-au aflat lucrătoare de nenumărate şi puternice minuni de-a lungul veacurilor, după strămutarea lui la ceruri.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Erasmie

Sfîntul Erasmie a fost monah la Mînăstirea Peşterilor din Kiev. El a moştenit o mare avere de la părinţii lui, pe care a cheltuit-o toată la zidirea şi împodobirea sfintelor biserici, şi mai cu seamă la îmbrăcarea în aur şi argint a sfintelor icoane. Cînd după toate acestea a sărăcit cu totul, a fost dispreţuit de toţi. Diavolul îi şoptea că şi-a risipit toată averea în zadar ; că în loc să o dea săracilor, el a cheltuit-o pe împodobirea bisericilor. Erasmie a căzut victimă acestei înşelări şi a început să se dispreţuiască pe sine, căzînd într-o deznădejde fără seamă, şi începînd să trăiască la întîmplare şi fără de rînduială. La ceasul morţii lui, fraţii sau adunat în jurul lui şi au început să vorbească între dînşii despre păcatele lui de care el însuşi nu fusese conştient. Deodată el s-a ridicat în capul oaselor şi a zis : « Părinţilor şi fraţilor, aşa este, precum spuneţi, sînt păcătos şi nu am pocăinţă, dar priviţi, Sfîntul Antonie şi Sfîntul Teodosie au sosit înaintea mea, iar Maica lui Dumnezeu mi-a zis că Dumnezeu mi-a mai îngăduit timp de pocăinţă». Maica Domnului a mai grăit către el şi aceste cuvinte de întărire: «Pe săraci pururea îi aveţi cu voi pretutindeni, dar bisericile mele, nu».

Scrisoarea a VI-a („Răspunsuri la întrebările lumii de azi”)

Scrisoarea a 6-a

UNUI COMERCIANT AFLAT ÎN SUFERINŢĂ, PE CARE TOŢI L-AU PĂRĂSIT

Îmi scrii că eşti pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii îşi întorc capul când te văd, alţii râd de tine. Numai credinţa în Dumnezeu te ţine să nu înnebuneşti ori să îţi faci ceva rău.Aşa îmi scrii.

E pierdută averea, nu eşti pierdut tu. E pierdut comerciantul: asta nu înseamnă deocamdată că e pierdut omul.

Bogăţia nu s-a născut cu tine; s-a lipit de tine pe calea vieţii; la sfârşitul vieţii ea trebuie să se dezlipească de oricine. Ea s-a dezlipit de tine, însă, mai înainte de sfârşitul vieţii tale, şi acest lucru te amărăşte – dar el tocmai că multora le-a slujit spre cea mai mare fericire:

fiindcă dezlipindu-se de bogăţia putredă a pământului, au avut mai multă vreme să îşi îmbogăţească sufletul cu Dumnezeu.

23 februarie – Sf. Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Cuv. Damian (Proloagele de la Ohrida)

23 Februarie

• Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Policarp, episcopul Smirnei

Sfîntul Policarp, acest mare bărbat apostolic, s-a născut păgîn. Sfîntul Ioan Evanghelistul şi Teologul l-a adus la Sfînta Credinţă a lui Hristos şi l-a botezat. In copilăria sa, Policarp a rămas orfan şi o femeie nobilă văduvă, Calista, în urma unei vedenii, l-a luat la sine şi 1-a crescut ca pe fiul ei. Încă din copilărie Policarp era pios şi milostiv. El voia cu rîvnă să imite viaţa Sfîntului Vucol, care era pe atunci Episcopul Smirnei, precum şi vieţile Sfinţilor Apostoli loan şi Pavel, pe care îi cunoscuse şi cărora le ascultase cuvintele. Sfîntul Vucol 1-a hirotonit presbiter, iar înainte de a muri, l-a desemnat ca pe succesorul său la scaunul Episcopal din Smirna. Episcopii cei apostolici, care se strînseseră la înmormîntarea Sfîntului Vucol, 1-au sfinţit şi pe Policarp întru episcop, încă de la început Sfîntul Policarp a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. El a scos diavolul dintr-un rob al unui prinţ şi cu rugăciunile a oprit un incendiu groaznic care se pornise în cetatea Smirnei. Văzînd acestea, păgînii îl socoteau pe Episcopul Policarp ca pe unul dintre zei; căci el a făcut să vină ploaie în vreme de secetă cumplită, el vindeca bolile, avea darul străvederii şi al prorociei, pe lîngă multe alte daruri şi harisme duhovniceşti. El a suferit mucenicia în timpul împărăţiei lui Marcus Aurelius. Cu trei zile înaintea morţii, Sfîntul Policarp a prorocit: «În trei zile, voi fi aruncat şi ars în foc pentru Numele Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos». Şi cu adevărat, cînd în a treia zi a fost apucat de soldaţi şi tîrît în faţa judecăţii, el a strigat: «Să fie aceasta voia Domnului şi Dumnezeului meu!». Cînd judecătorul l-a sfătuit să se lepede de Hristos şi să recunoască zeii Romei, Policarp a zis: «Eu nu pot da ceea ce este mai bun, pe ceea ce este mai rău!». Cu deosebire evreii îl urau pe Sfîntul Policarp şi voiau cu tot chipul să obţină să fie ars de viu. Cînd l-au legat de rug, el s-a rugat lui Dumnezeu multă vreme. El era foarte bătrîn, cu pletele albe ca argintul şi faţa strălucitoare ca a unui înger. Cei de faţă au văzut cum limbile de foc îl înconjoară fără să îl atingă, înspăimîntaţi de aceasta, judecătorii cei păgîni au poruncit gîdelui să-l străpungă cu săgeţi, prin limbile cele de foc. Cînd a fost împuns, atît de mult sînge a curs din rănile lui, încît a stins cu desăvîrşire văpaia focului, iar trupul lui a rămas întreg şi nears. La rugăminţile nelegiuite ale evreilor, judecătorul a poruncit ca trupul cel mort să fie ars după obiceiul paginilor greci. Astfel cei plini de toată răutatea au ars trupul mort al aceluia pe care nu au putut să-l ardă pe cînd era viu. Sfîntul Sfinţit Episcop Policarp a luat mucenicia în ziua de sâmbătă a anului 167 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Damian

Sfîntul Damian a fost monah în Mînăstirea Esfigmenu din Sfîntul Munte Athos, şi contemporan şi împreună-nevoitor al slăvitului monah Cosma din Mînăstriea Zografu. El a dus o viaţă de aspre nevoinţe duhovniceşti pe Muntele Samaria, cel care se află între Esfigmenu şi Hilandar. El a adormit cu pace la anul 1280 după Hristos. La moartea lui, din trup a ieşit un miros de bună mireasmă, lucru care a durat timp de patruzeci de zile.

Tâlcuiri la „Tatăl nostru” (partea a VI-a)

Pâinea noastra cea spre fiinta da-ne noua astazi

Cine da trup, acela da si suflet, si cine da vazduh, acela da si pâine. Copiii Tai, Daruitorule Milostive, asteapta de la Tine toate cele de trebuinta.

Cine va lumina fetele lor dimineata daca nu Tu cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra rasuflarii lor când dorm daca nu Tu, Cel mai neobosit decât toti strajerii?

Unde am putea sa semanam pâinea de zi cu zi daca nu în tarina Ta? Cu ce am putea sa împrospatam aceasta tarina daca nu cu roua Ta cea de dimineata? Cum i-am da viata daca nu cu lumina Ta si cu vazduhul Tau? Cum am putea sa mâncam pâinea daca nu cu gura pe care ne-ai facut-o Tu?

22 februarie – Sf. Mc. Mavrichie (Mauriciu) și a celor 70 de ostași dimpreună cu dânsul; Sf. Mucenici din Evghenia; Sf. Cuv. Talasie și Limneu; Sf. Papia din Hierapolis (Proloagele de la Ohrida)

22 Februarie

• Pomenirea Sfântului Mucenic Mavrichie [Mauriciu] şi a celor şaptezeci de ostaşi dimpreună cu dînsul

În timpul domniei împăratului Maximian, s-a pornit sălbatica prigoană împotriva creştinilor. Mavrichie era generalul armatei staţionate în cetatea siriană Apamea. Păgânii l-au pîrît pe acest general împăratului ca pe unul ce era creştin şi propovăduia credinţa creştină printre soldaţii săi. Pentru investigări a sosit în cetate însuşi împăratul, împreună cu Mavrichie au fost aduşi împreună la anchetă şi şaptezeci dintre soldaţii săi. Printre aceştia se afla şi Fotinius, fiul lui Mavrichie. Nici linguşirile împăratului şi nici ameninţările lui nu au putut să-i clintească pe aceşti adevăraţi eroi. Ameninţărilor împăratului, ei răspundeau: „O, împărate, nici urmă de teamă nu se află în sufletele sănătoase şi puternice ale celor care îl iubesc pe Dumnezeu!” Cînd la porunca împăratului au fost devestiţi de hainele şi centurile lor ostăşeşti, ei au răspuns: „Domnul Dumnezeul nostru ne va îmbrăca în veşminte care niciodată nu se vor mai învechi, şi ne va încinge cu brîiele slavei celei veşnice!” Cînd împăratul i-a admonestat că dispreţuiesc înaltele insemne ale demnităţii lor ostăşeşti, ei au răspuns: „Fără cinste îţi este cinstea cu care ne-ai cinstit pe noi, împărate, căci pe Dumnezeu L-ai uitat, Cel Care ţi-a dat ţie împărăţie!” Apoi împăratul a poruncit ca mai întîi să fie ucis Fotinius, sub ochii tatălui său, spre a-1 înfricoşa, pe el şi pe ceilalţi ostaşi. Dar Mavrichie a strigat: „Dorinţa noastră cea mai fierbinte tu o îndeplineşti, o, ucigaşule, căci pe ostaşul Fotinius la ceruri îl trimiţi, înaintea noastră!” . Împăratul apoi i-a condamnat la o moarte ce i-a arătat lui întreaga ticăloşie: ei au fost aduşi la un loc mlăştinos, noroios, bîntuit de tot felul de ţînţari, viespi, şi alte insecte înţepătoare şi veninoase. Ostaşii împreună cu generalul lor au fost dezbrăcaţi pînă la piele, unşi cu miere de albină şi legaţi de copaci, astfel încît acele viespi să-i înţepe pînă la moarte. După zece zile de chinuri dintre cele mai groaznice, ei şi-au dat sufletele în mîinile lui Dumnezeu, strămutîndu-se, după atîta chin, la locaşurile cele cereşti unde cu îngerii pururea se veselesc. Creştinii au luat în taină trupurile lor şi le-au îngropat cu cinste. Aceşti viteji ostaşi ai lui Hristos au primit mucenicia la anul 305 de la întruparea Sa.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici din Evghenia, de lîngă Constantinopol

În timpul împăratului bizantin Arcadie, s-au dezgropat şi s-au dat la iveală multe sfinte moaşte, între care şi ale Sfintului Apostol Andronic şi ale Iuniei, cei pomeniţi de Sfintul Apostol Pavel: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sînt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Romani 16; 7). Aceste sfinte moaşte s-au descoperit prin arătarea dumnezeiască ce s-a făcut unui cleric pe nume Nicolae Caligraful. Numele celorlalţi mucenici ai lui Hristos cărora le aparţineau acele sfinte moaşte sînt cunoscute numai de Unul Dumnezeu, Care le-a trecut numele în Cartea Vieţii celei cereşti, în veacul al doisprezecelea după Hristos, împăratul bizantin Andronic al II-lea a clădit o slăvită biserică peste moaştele Sfintului Apostol Andronic.

• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Talasie şi Limneu

Şi Talasie şi Limneu erau vestiţi nevoitori din Siria. O nevoinţă a lor deosebită a fost aceea a tăcerii. După moartea Sfintului Talasie din anul 440 d. Hr., Limneu s-a alăturat Sfintului Maron (pomenit la 14 februarie), după a cărui pildă a trăit pînă la moarte pe vîrful unui munte, sub cerul liber, neavînd niciodată acoperiş deasupra capului. Aşa trăind, el făcea mult bine unei mulţimi de oameni sărmani care s-au adunat în jurul lui: orbi fiind aceştia, şi siliţi să cerşească, el i-a adunat laolaltă şi le-a clădit căsuţe cu mîinile lui, ducîndu-le în fiecare zi de mîncare din hrana ce i-o aduceau cei care veneau la dînsul: oameni bolnavi şi suferinzi care pururea aveau nevoie de ajutorul lui, căci avea putere şi asupra duhurilor necurate, prin harul Duhului Sfint.

• Pomenirea Sfântului Papia din Hierapolis

Sfântul Papia a fost ucenicul Sfinţilor Apostoli şi scriitor bisericesc. Ne-au rămas de la Papia mărturii privitoare la Evangheliile Sfinţilor Apostoli Matei şi Marcu, ale existenţei celor patru Marii şi ale fraţilor Mîntuitorului Hristos; de asemenea a ajuns pînă la noi (deşi incomplet) un manuscris al său intitutlat „O tîlcuire a cuvintelor Domnului”.

Rugăciunea a III-a („Rugăciuni pe malul lacului”)

Sunt oare zile din vremi trecute, o, omule, la care tu ai vrea să te întorci? Ele toate te-au ademenit precum mătasea și-acum îți stau departe, în urmă, precum o pânză de paianjen. Ca o miere te-au întâmpinat, ca o duhoare și-au luat rămas bun de la tine. Toate au fost cu totul pline de iluzii și păcat.

Vezi cum toate ochiurile de apă de la lumina lunii se aseamănă oglinzilor și cum toate zilele ce-au fost luminate de nestatornicia ta se aseamănă oglinzilor? Dar când tu pășeai dintr-o zi în alta, oglinzile mincinoase se crăpau ca pojghița de gheață, iar tu treceai prin apă și noroi.

Poate o zi care are o dimineață și o seară ca ușile casei să fie oare o zi?